Treceți la conținutul principal

Revista „Slatina Story”, publicată şi anul acesta

Proiectul „Slatina Story” se află la cea de-a doua ediţie şi este unul dintre proiectele finanţate şi anul acesta de Consiliul Local Slatina şi implementat şi cofinanţat de Asociaţia Proweb Media. 

„Slatina Story” din acest an constă în realizarea a patru numere ale revistei, care vor apărea lunar până în luna decembrie 2016. Numărul 4 este deja pe piaţă, „Slatina Story” conţinând fotografii şi articole despre municipiul Slatina, promovate şi pe Internet prin intermediul site-ului cu acelaşi nume. Revista se distribuie gratuit, iar cele mai multe exemplare sunt donate unităţilor de învăţământ slătinene. Noul număr al revistei conţine informaţii cu privire la începutul anului şcolar 2016 – 2017, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Slatina de la antropogeneză la etnogeneză, ALRO investeşte în cercetare şi dezvoltare, Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt”, Mănăstirea Strehareţ, persoanlităţi emblematice ale Slatinei cum ar fi Constantin G. Dissescu, Nicolae Buică, dar şi un interviu cu medicul neurolog Renică Diaconescu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Subiectul cel mai important dezbătut în numărul 5 al revistei este cel legat de Festivalul – concurs naţional de umor şi caricatură „Oltenii & restu’ lumii”, desfăşurat la Slatina săptămâna trecută. În acest an, valoarea proiectului este de 44.500 de lei, din care finanţarea nerambursabilă din partea Primăriei Slatina este de 40.000 de lei, restul sumei de bani reprezentând cofinanţarea asigurată de Asociaţia Proweb Media.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…