Treceți la conținutul principal

Instructorul de taekwondo Mihai Petcu a decedat

Mihai Alexandru Petcu, tânărul de 27 de ani din municipiul Slatina, instructor la Clubul Koryo Taekwondo Slatina, a decedat în cursul nopţii de joi spre vineri pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. 

La jumătatea lunii decembrie 2015 acesta a fost implicat într-un accident de circulaţie produs în apropiere de Podul Olt, în urma căruia a suferit multiple traumatisme grave. Instructorul de taekwondo a murit la aproape o săptămână după ce s-a internat din nou la Spitalul Slatina, anterior acesta aflându-se timp de câteva săptămâni într-o unitate de recuperare pentru pacienţi cu afecţiuni neurologice. „Pacientul a venit la începutul săptămânii, a fost internat direct pe Secţia de Terapie Intensivă. Dânsul fusese externat, cred că aproximativ două - trei săptămâni, pentru că în această perioadă s-a aflat într-o unitate de recuperare pentru pacienţi cu afecţiuni neurologice. Cred că la noi s-a prezentat la începutul săptămânii în Urgenţe, într-o stare destul de gravă, şi a rămas internat pe Secţia de Terapie Intensivă, pentru că atunci când a fost adus starea lui de sănătate a necesitat măsuri specifice şi grabnice. În cursul gărzii de ieri, peste noapte (n.red. - joi spre vineri), a decedat. A murit joi noaptea pe această secţie”, a precizat doctorul Cătălin Pătru, directorul medical al SJU Slatina. Moartea tânărului instructor i-a îndurerat pe toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat. „Sufletul lui Doamne, prea devreme Tu l-ai vrut/N-a vrut să plece de lângă noi,/Să treacă în nefiinţă,/Noi l-am întoarce înapoi, dar nu e cu putinţă/De acum, cea mai frumoasă stea ne va veghea de sus./Ne-am bucurat împreună cât ai trăit, te vom plânge, Mihai/Odihneşte-te în pace!”, este mesajul de condoleanţe transmis de colegi pe pagina de Facebook a clubului de taekwondo. Zeci de mesaje de condoleanţe au fost postate şi pe pagina de facebook a tânărului instructor. „Un om special, un antrenor minunat şi un prieten deosebit. Tu ai fost mereu acolo lângă noi când ne-a fost greu, ne-ai sprijinit şi ne-ai făcut să luptăm pentru a ne atinge ţelurile. Tu, împreună cu domnul antrenor, ne-aţi îndrumat primii paşi în taekwondo şi ne-aţi făcut oamenii de suntem acum. Însă Dumnezeu nu te-a mai lăsat să mai fii alături de noi, a avut alte planuri cu tine. Te-a luat acolo sus lângă el. Dumnezeu să te odihnească în pace dragul meu prieten”, a scris unul dintre sportivii pregătiţi de Mihăiţă Petcu. Duminică, după ora prânzului, tânărul instructor a fost condus pe ultimul drum de familie, apropiaţi, dar şi de zeci de prieteni. Accidentul în urma căruia slătineanul Mihăiţă Alexandru Petcu a fost grav rănit a avut loc pe 13 decembrie 2015. Potrivit poliţiştilor rutieri, sportivul, aflat la volanul unui autoturism Daewoo Cielo, nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit de pe drumul de acces către Clubul Nautic „Plaja Olt”, fiind izbit în plin de un Tir încărcat cu cereale, condus de un craiovean de 24 de ani. În urma impactului, tânărul a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii sale, la faţa locului fiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare. În accident a fost rănită şi o tânără de 28 de ani, din Slatina, pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului Daewoo. Instructorul de taekwondo a fost transferat de la Spitalul Slatina la Spitalul Universitar din Bucureşti în comă, acesta revenindu-şi abia în luna martie 2016. Câteva zile mai târziu, tânărul slătinean a fost readus la SJU Slatina şi internat pe Secţia de Neurologie, pentru a urma un program de recuperare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…