Treceți la conținutul principal

Doi salvatori din Scorniceşti, desemnaţi pompierii anului

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au îmbrăcat marţi haine de gală cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România. Pompierii olteni au ţinut să marcheze această zi prin desfăşurarea mai multor activităţi pe platoul din faţa Prefecturii Olt, încununate cu acordarea unor titluri de pompier al anului, dar şi cu avansarea în grad a mai multor salvatori. 

Zeci de autorităţi judeţene şi locale, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor cu care ISU Olt colaborează, au luat parte la manifestările organizate de pompieri cu prilejul acestei zile. Ceremonialul militar a debutat cu salutarea gărzii de onoare de către oficialităţi, dar şi cu intonarea la nai a imnului naţional al României de pompierul Dan Ţolu. Momentul a fost urmat de citirea mesajelor de felicitare pentru aniversarea a 168 de ani de la eroica bătălie a pompierilor de pe Dealul Spirii din Bucureşti de la 13 septembrie 1848 aparţinând ministrului Afacerilor Interne Dragoş Tudorache, secretarului de stat în MAI, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi generalului de brigadă Ovidiu Vasilică, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Amfitrionul tuturor activităţilor desfăşurate cu prilejul Zilei Pompierilor din România, locotenent colonelul Adrian Tănase, inspectorul şef al ISU Olt, a înmânat mai apoi cele două titluri de pompier al anului. Plutonierii majori Cristinel Răzvan Stănescu şi Liviu Stelian Stoicescu de la Staţia de Pompieri Scorniceşti sunt cei doi salvatori cărora le-au fost acordată această distincţie pentru modul în care au intervenit, deşi aflaţi în afara programului, la două accidente de circulaţie produse la Valea Mare şi Optaşi Măgura. Pompierii şi-au ajutat colegii pentru a acorda îngrijirile medicale necesare victimelor soldate în urma celor două evenimente rutiere. Anul acesta avansaţi în grad au fost patru pompieri, şi anume maiorul Ştefan Rominel Stoica în gradul de locotenent colonel, căpitanul Liviu Bogdan Ciobanu în gradul de maior, plutonierul adjutant Constantin Tiutiu în gradul de plutonier adjutant şef şi plutonierul major Florin Cismaru în gradul de plutonier adjutant. De asemenea, conducerea ISU a acordat diplome aniversare tuturor reprezentanţilor instituţiilor cu care inspectoratul colaborează. Evenimentele dedicate zilei de 13 septembrie s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare, alcătuită din pompieri şi paramedici ai SMURD, precum şi a autospecialelor de intervenţie ale pompierilor olteni, prin faţa oficialităţilor. Tot marţi, reprezentanţii ISU „Matei Basarab” Olt au organizat pe pagina de Facebook concursul „Preveniţi ghinionul!”, cu întrebări din domeniul apărării împotriva incendiilor şi dotat cu premii care constau în patru detectoare de fum şi gaze.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…