Treceți la conținutul principal

Ani grei de închisoare pentru violatorii tinerei din Rusăneşti

Magistraţii Tribunalului Olt s-au pronunţat joi în dosarul celor patru tineri din Deveselu, acuzaţi că au violat o tânără de 18 ani din Rusăneşti. Doi dintre învinuiţi, printre care şi militarul de la baza NATO din Deveselu, au fost condamnaţi la opt ani de închisoare, iar ceilalţi doi au primit o pedeapsă de nouă ani de detenţie. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Olt, Ionuţ Răzvan Negreţ, soldat în cadrul Unităţii Militare 01871 Deveselu, şi prietenul său Valentin Ionuţ Ionescu au fost condamnaţi de judecători la ispăşirea a câte 8 ani de închisoare, pedeapsă privativă de libertate. Ceilalţi doi prieteni ai militarului, Florin Codruţ Ionescu şi Marian Alexandru Feleşco, au fost condamnaţi la 9 ani de închisoare, pedeapsă privativă de libertate. Tinerii din Deveselu sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi au primit din partea instanţei de judecată şi o pedeapsă complementară privint interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani. Ţinând cont că decizia nu este una definitivă, magistraţii Tribunalului Olt au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu şi au decis deducerea din pedeapsă a duratei reţinerii şi a arestării preventive de la data de 5 august 2015 şi până la 29 aprilie 2016, precum şi a perioadei de arest la domiciliu de la 29 aprilie 2016 şi în continuare la zi. Instanţa de judecată a admis în parte şi acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi a dispus achitarea, în solidar, de către cei patru inculpaţi a sumei de 100.000 de euro, reprezentând despăgubiri. Cei patru tineri olteni au fost trimişi în judecată la sfârşitul lunii august 2015, iar până la sfârşitul lunii aprilie 2016, când magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, aceştia au stat închişi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Reamintim că militarul Răzvan Negreţ şi cei trei prieteni ai săi, Ionuţ Ionescu, Codruţ Ionescu şi Alexandru Feleşco, toţi din comuna Deveselu sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 iunie, au violat o fată de 18 ani din Rusăneşti. În timp ce se afla în Caracal pentru a-şi sărbători majoratul, tânăra a vrut să meargă împreună cu o prietenă de 15 ani într-o localitate vecină, pentru a aduce un amic să le repare o problemă intervenită la tabloul electric. Ieşind din scara blocului, fetele s-au întâlnit cu un prieten comun, care s-a oferit să le ducă cu propria maşină la destinaţia dorită. Nebănuind ce avea să urmeze, fetele au acceptat. Pe drumul dintre comuna Deveselu şi municipiul Caracal şoferul a lăsat să urce în autoturism încă patru prieteni şi s-au îndreptat spre un câmp din apropierea zonei în care se construieşte centura ocolitoare. Tânăra din Rusăneşti a fost bătută şi violată de patru dintre indivizi, în timp ce prietena ei minoră era ţinută în maşină de cel de-al cincilea bărbat. Când a scăpat din mâinile lor, fata violată a mers la poliţie şi a depus plângere împotriva agresorilor săi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…