Treceți la conținutul principal

„Slatina Running” ajută la cumpărarea unui nou incubator pentru prematuri

Grupul „Slatina Running” vine în sprijinul lui Ion Mihai Giuran din Piatra Olt, pensionarul de 86 de ani care a donat două incubatoare de 21.000 de euro pentru nou-născuţii prematur în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Olteanul doreşte acum să cumpere şi un al treilea incubator atât de necesar bebeluşilor aduşi pe lume înainte de termen, pe care mai apoi să îl doneze Secţiei de Neonatologie a unităţii spitaliceşti, iar alergătorii slătineni au organizat deja o întâlnire, în urma căreia s-au donat primii bani pentru achiziţionarea acestuia. Pentru moment este vorba de o sumă mică, însă sportivii „Slatina Running” nu se vor opri aici, în această săptămână urmând să se întâlnească din nou pentru a alerga, dar şi pentru a dona bani atât ei, câţi şi alţi slătineni binevoitori. „Domnul profesor Giuran, prin gestul său atât de simplu şi de curat, ne dă o palmă zdravănă! Propun, dragi prieteni, să ne alăturăm Domniei Sale şi să participăm şi noi la achiziţionarea celui de-al treilea incubator pentru bebeluşii din Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce primele două au fost donate de dânsul din propriile economii. Vă aşteptăm să contribuim pentru această cauză atât de importantă pentru sănătatea bebeluşilor noştri. Vom face o lista de donaţie şi fiecare persoană va semna pentru suma la care consideră că poate renunţa”, acesta a fost mesajul „Slatina Running” postat pe pagina de Facebook a grupului. La prima întâlnire de la sfârşitul săptămânii trecute au fost donaţi, pe bază de semnătură, 360 de lei, însă alergătorii se aşteaptă ca numărul de sportivi care vor veni să alerge în această săptămână să fie şi mai mare, iar suma de bani donată să crească. „Astăzi (n.red. – miercuri) ne întâlnim pentru a alerga în Pădurea Strehareţi, iar duminică vom alerga din nou în zona Podului Olt de la ieşirea din Slatina spre Craiova. Deocamdată s-a donat o sumă mică de bani, însă sperăm ca aceasta să crească pe viitor. Nu cred că vom reuşi să strângem toată suma de bani necesară achiziţionării unui al treilea incubator atât de util pentru tratamentul nou-născuţilor prematur, dar vrem să-l ajutăm pe domnul Giuran. Nu ne cunoaştem personal, dar vom lua legătura cu dânsul prin intermediul şefei Secţiei de Neonatologie a Spitalului Slatina”, a precizat Simona Floricel, membru al grupului „Slatina Running”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…