Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

Bărbat cuprins de flăcări într-un incendiu de mirişte, la Oporelu

Arderile necontrolate de mirişti au făcut încă o victimă. După ce la sfârşitul săptămânii trecute un bătrân din comuna Brastavăţu a luat foc pe câmp când a ars resturile de vegetaţie uscată rămase în urma recoltării, un incident asemănător a avut loc joi dimineaţă şi în comuna Oporelu.
Un bărbat de 73 de ani, din localitate, s-a dus pe un câmp de la marginea satului Rădeşti al comunei Oporelu şi a dat foc la vegetaţia uscată rămasă după recoltat, iar la un moment dat nu a mai putut controla flăcările. Din cauza neglijenţei sale, bătrânul a luat foc şi a suferit arsuri grave pe aproximativ 80% din corp. „În momentul în care echipajul medical a ajuns la faţa locului, pacientul era inconştient şi prezenta arsuri de gradul II şi III din suprafaţa corporală, inclusiv pe faţă şi căi aeriene. După acordarea primului ajutor, bărbatul de 73 de ani, din Oporelu, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat medicul Marian Furtună, purtă…

1,2 milioane de lei pentru biserici de la Consiliul Judeţean Olt

242 de lăcaşuri de cult judeţul Olt vor primi un sprijin financiar de 1,2 milioane de lei din partea Consiliului Judeţean Olt, proiectul de hotărâre fiind aprobat joi de consilierii judeţeni în cadrul şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii iulie.
În cadrul şedinţei desfăşurată în Sala Europa a instituţiei consilierii judeţeni au aprobat repartizarea sumelor pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase din judeţul Olt, sprijinul financiar fiind acordat din bugetul Consiliului Judeţean Olt. 242 de biserici oltene vor primi suma de 1,2 milioane de lei, majoritatea dintre acestea urmând să primească 4.500 de lei. Cea mai mare sumă, în valoare de 92.100 de lei, va fi alocată Aşezământului „Buna Vestire” din comuna Grădinari. Pentru alte trei lăcaşuri de cult, respectiv Mănăstirea Strehareţ din municipiul Slatina, Mănăstirea Măineşti din oraşul Balş şi Mănăstirea Căluiu din comuna Călui, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a câte 12.300 de lei, iar pentru celelalte 238 de b…

CJ Olt doreşte modernizarea unui nou drum judeţean

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt doresc modernizarea unui nou drum judeţean care tranzitează judeţul, motiv pentru care consilierii judeţeni au avut de aprobat joi un proiect de hotărâre privind trecerea a aproximativ 8 kilometri din Drumul Judeţean 546 din domeniul public al judeţului în domeniul public al municipiului Slatina.
Consiliul Judeţean Olt pregăteşte proiectul „Modernizare drum judeţean DJ 546, km 54+300 – km 127+200, L = 59,864 km, Dăneasa (intersecţie DN 6) – Slatina (intersecţie DN 65) – Verguleasa (intersecţie DN 67 B)”, pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. În acest sens, joi, în cadrul şedinţei ordinare lunare a CJ Olt, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la trecerea tronsonului cu lungimea de 7,906 kilometri din drumul judeţean DJ 546, de la km 88+734 la km 96+640, din domeniul public al judeţului Olt în domeniul public al municipiului Slatina. „(…) Tronsonu…

„Firul de aur din lada cu zestre străbună” de la Poboru, la a XVI-a ediţie

Cetăţenii comunei Poboru se pregătesc de o petrecere câmpenească de zile mari. Sâmbătă, 6 august, aici se desfăşoară cea de-a XVI-a ediţie a sărbătorii „Firul de aur din lada cu zestre străbună”, o manifestare cultural artistică iniţiată de actualul edil al localităţii.
„Manifestarea din acest an o organizăm cu eforturi mari, era cât pe ce să nu se mai desfăşoare. Însă, am decis să continuăm tradiţia şi să nu renunţăm la această sărbătoare la care participă majoritatea cetăţenilor comunei care, timp de câteva ceasuri, mai uită de grijile cotidiene. Ne-am zbătut ca aceasta să aibă totuşi loc, mai ales că eu şi fostul primar am iniţiat sărbătoarea «Firul de aur din lada cu zestre străbună»”, a declarat edilul Iulian Bărăscu. Poborenii vor avea parte de mari surprize în cadrul acestei sărbători, de la un spectacol extraordinar de muzică populară până un campionat de table şi tenis de masă şi un grandios foc de artificii. Petrecerea câmpenească se va desfăşura ca în fiecare an în centrul…

Zeci de braconieri piscicoli, amendaţi de jandarmii olteni

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au acţionat şi în trimestrul II al anului 2016 pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol, zeci de braconieri piscicoli fiind amendaţi.
În perioada aprilie – iunie 2016, pe timpul executării misiunilor din competenţă, angajaţii Jandarmeriei Olt au aplicat nu mai puţin de 77 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.300 lei şi au constatat 23 de infracţiuni la regimul piscicol, săvârşite de 22 autori. În toate cazurile, oamenii legii au întocmit acte de sesizare pentru încălcări ale prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. De asemenea, efectivele IJJ Olt au indisponibilizat mai multe bunuri, cum ar fi 450 metri unelte de tip setcă confecţionată din fir textil, 770 metri unelte de tip setcă confecţionată din plasă monofilament, patru unelte confecţionate artizanal din plasă monofilament şi 65 kilograme de peşte de diferite specii. După caz, cantitatea de…

Expoziţie de pictură la Galeria Artis

Galeria Artis din municipiul Slatina găzduieşte vineri, cu începere de la ora 13:00, vernisajul expoziţiei de pictură „Grup 3 – After 55”.
Lucrărire expuse la galerie aparţin artiştilor plastici Ghiţă Bebica, Eugen Dumitru şi Lazăr George şi pot fi văzute de iubitorii de artă din Slatina, şi nu numai, până pe data de 19 august. Evenimentul cultural de la Galeria Artis din Slatina este organizat de Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt şi Cenaclul de Arte Plastice „Constantin Brâncuşi” din municipiul Craiova.

Două poduri feroviare din Olt intră în reabilitare

Preocedura de licitaţie pentru reabilitarea a 15 poduri şi podeţe de cale ferată aflate pe raza Regionalei de Cale Ferată Craiova, printre care şi câteva situate pe tronsoane de cale ferată care tranzitează judeţul Olt, a fost finalizată săptămâna aceasta de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Concret, potrivit reprezentanţilor CFR, două poduri feroviare din judeţ ar urma să intre în reabilitare, unul dintre ele fiind cel de la Milcov de peste râul Olt.
Două companii au fost desemnate câştigătoare pentru cele trei loturi de lucrări de reabilitare a podurilor şi podeţelor feroviare din sudul ţării, valoarea totală a investiţiei fiind de 61,47 milioane de lei, fără TVA. „Programul de reabilitare a celor 15 obiective feroviare, finanţat din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat, are drept scop dezvoltarea infrastructurii feroviare din sudul ţării, prin creşterea gradului de confortul şi îmbunătăţirea indicatorilor de siguranţă pe segmentele de cale ferată Bucureşti – Videle …

Simulare de accident naval pe Dunăre, în zona oraşului Corabia

Miercuri, începând cu ora 11:00, în zona oraşului Corabia a avut loc un exercițiu cu forțe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenție în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în situația producerii unui accident naval cu victime multiple pe fluviul Dunărea.
Simularea accidentului naval a fost organizată de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, în colaborare cu Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Corabia. Conform scenariului de desfășurare, miercuri dimineaţă pompierii olteni erau anunţaţi prin apelul de urgenţă 112 despre producerea unui accident naval între două vase de agrement Dunăre. „Dat fiind faptul că s-a estimat că numărul victimelor implicate depășește cifra 15, la nivelul ISU Olt s-a declanşat planul roșu de intervenție. Astfel, în teren au fost trimise mai multe forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Slatina și Caracal: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD, două ambarcațiuni pent…

Transportatorii de persoane şi marfă, în vizorul poliţiştilor

Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Olt desfăşoară acţiuni de amploare pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către şoferii autovehiculelor destinate transportului public de persoane, dar şi de către cei care transportă marfă.
Acţiunea, care a început luni şi se va încheia duminică, 31 iulie, se desfăşoară la nivel naţional în conformitate cu planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave. În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Potrivit reprezentanţilo…

Poliţista Renghea, eliberată până în luna noiembrie pentru a-şi creşte copilul

Decizia judecătorilor doljeni este definitivă
Magistraţii Tribunalului Dolj au admis la jumătatea lunii iulie 2016 cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de poliţista Melania Renghea până când cel de-al treilea copil al său va împlini vârsta de un an. Decizia dată de instanţa de judecată a fost contestată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar marţi, 26 iulie, magistraţii au respins, ca nefondată, contestaţia, sentinţa fiind definitivă.
Inculpata, acuzată că şi-a înjunghiat fost ei şef, poliţistul Gheorghe Barbu, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Craiova la executarea a cinci ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Melania Renghea a fost încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, iar acum va fi eliberată până în luna noiembrie pentru a-şi creşte cel mai mic dintre copii, până când acesta împlineşte vârsta de un an. „Admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de pe…

Un bărbat din Brastavăţu a luat foc pe câmp

Un bărbat de 70 de ani din comuna Brastavăţu a fost, zilele trecute, la un pas de a-şi pierde viaţa. Bătrânul a ars resturile de vegetaţie uscată de pe un câmp, nu a mai putut controla flăcările şi a luat foc, suferind arsuri de gradul I pe faţă şi mâini.
„Pompierii au avertizat în repetate rânduri cetățenii și autoritățile publice locale că incendierea terenurilor agricole poate avea consecințe deosebit de grave. O situație de urgență cauzată de astfel de arderi necontrolate de miriști s-a produs sâmbătă, în comuna Brasatavățu, unde un cetățean în vârsta de 70 de ani, încercând să ardă resturile vegetale de pe suprafața proaspăt recoltată, nu a mai putut controla flăcările și a suferit arsuri de gradul I pe față și membrele superioare”, a precizat plutonierul major Dan Nedeloiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Echipajul SMURD al Gărzii de Intervenţie Vişina, dar şi pompierii cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului…

Caracalul sărbătoreşte 520 de ani de la prima atestare a judeţului Romanaţi

Caracalenii îmbracă haine de sărbătoare zilele acestea, în anul 2016 împlinindu-se 520 de ani de la prima atestare documentară a fostului judeţ Romanaţi, prin Hrisovul emis la 1 august 1496 de către cancelaria domnitorului Radu cel Mare. Cu acest prilejul, pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Caracal se desfăşoară mai multe evenimente cultural artistice.
Unul dintre esle este „Aniversare Romanaţi – 520 de ani”, care aduce la Caracal un week-end plin de activități recreative, concerte și momente de neuitat pentru toţi locuitorii oraşului, şi nu doar pentru ei. Consiliul Local şi Primăria muncipiului Caracal, în parteneriat cu Autentic Events, propun pentru perioada 29 – 31 iulie un festival încărcat de nostalgie, dar și de voie bună, distracție și concerte în fiecare seară. „Fostul Județ din Regatul României, Romanați, a reprezentat portretul României Interbelice. Teritoriul Romanați era divizat în anul 1930 în: Caracal, ce reprezenta și Reședința de Județ, Corabia și Balș. Is…

Sute de pietoni şi şoferi, amendaţi de poliţiştii din Olt

Poliţiştii olteni au organizat şi desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, acţiuni în trafic de amploare pentru a preveni evenimentele rutiere în care sunt implicaţi pietonii, aplicând peste 190 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri ale acestor participanţi la trafic.
Activităţile s-au desfăşurat la nivel naţional în perioada 20-22 iulie, sub coordonarea reprezentanţilor Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Timp de trei zile, acţiunile oamenilor legii i-au avut în vedere pe pietonii care nu respectă normele rutiere, dar şi pe conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară. În Olt, 90 de polițiști, dintre care 36 de la structurile de poliţie rutieră, au fost prezenţi pe drumurile publice care tranzitează judeţul şi au constatat sute de abateri ale participanţilor la trafic, fie că a fost vorba de pietoni sau de şoferi. În cele trei zile, oamenii legii au constatat 191 de abateri privind neresp…

Tânăra care a agresat mai multe femei pe stradă, internată provizoriu

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au cerut instanţei internarea provizorie a tinerei care a agresat mai multe mămici pe stradă, propunerea fiind admisă luni de Judecătoria Slatina. (Sursa: evenimentdeolt.ro)
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina supraveghează desfăşurarea urmăririi penale într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 din C.pen. faţă de suspecta I.G.G., faţă de care au solicitat instanţei de judecată, în data de 22.07.2016, internarea medicală provizorie. În fapt, din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat suspiciunea că, în data de 04.07.2016, în jurul orelor 19:30, suspecta I.G.G., a agresat persoane de sex feminin, în zona străzii Artileriei, din municipiul Slatina”, se precizează într-un comunicat al Parchetului Slatina. Magistraţii slătineni au admis propunerea procurorului…

Doi răniţi într-un accident la Curtişoara

Accident de circulaţie în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 22:30, pe Drumul Judeţean 546, în comuna Curtişoara. Un slătinean de 47 de ani, aflat la volanul unei Dacii Logan, a acroşat un cal lăsat liber pe carosabil, în urma impactului, autoturismul intrând într-un cap de pod de pe marginea drumului.
Echipajul de descarcerare, paramedicii de pe echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Slatina, precum şi cadrele medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit două victime care necesitau îngrijiri medicale. „Paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală unui bărbat de 47 de ani, din Slatina, care acuza dureri la umărul drept şi suferise multiple escoriaţii la nivelul membrelor superioase şi inferioare. După ce a fost stabilizat, pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Colegii lor de pe echipajul de descarcerare au intervenit la locul accidentului pentru a …

Scuterist băut şi fără permis de conducere, prins de poliţiştii locali

Echipajul rutier al Poliţiei Locale Slatina a intervenit în noaptea de 22 spre 23 iulie, în jurul orei 02:50, la un incident petrecut în trafic, în zona CEC de pe bulevardul A. I. Cuza. Poliţiştii locali au depistat pe un scuter două persoane care nu purtau cască de protecţie.
„Intervenția echipajului rutier a fost legală ştiut fiind faptul că, pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii de scutere și persoanele transportate pe acestea au obligația să poarte cască de protecție omologată. Persoanele în cauză au fost legitimate, ambele fiind din comuna Mărunței”, a precizat Adrian Pop, directorul Poliţiei Locale Slatina. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat faptul că tânărul de 34 ani, din Mărunţei, care conducea scuterul nu deținea permis de conducere și documente pentru vehicul. De asemenea, acesta se afla și sub influența băuturilor alcoolie. Având în vedere cele sesizate, poliţiştii locali au solicitat sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul …

Zeci de şoferi amendaţi pentru oprire neregulamentară

Efectivele Poliţiei Locale Slatina au fost prezente şi în cursul săptămânii trecute pe raza municipiului pentru a amenda şoferii şi alţi participanţi la trafic care încalcă legislaţia rutieră, şi nu numai.
În perioada 18 – 24 iulie, 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.150 lei, au fost date de oamenii legii, majoritatea acestora fiind aplicate ca urmare a încălcării prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 65. 38 din totalul celor 65 de amenzi au fost date conducătorilor auto care au oprit neregulamentar, 13 pentru şoferii care au parcat într-o zonă cu acces interzis şi una pentru staţionare interzisă. Totodată, poliţiştii locali au sancţionat şi cinci conducători de vehicule cu tracțiune animală, patru pietoni care s-au angajat în traversarea prin loc nepermis, la acestea adaugându-se alte patru sancțiuni aplicate pentru încălcari ale normelor legale privind circulația vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din m…

Meşteri olteni, în tabără la Horezu

„Tabăra de meșteșuguri” a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie şi se desfăşoară în această săptămână la Horezu, judeţul Vâlcea. Manifestarea a debutat luni, 25 iulie, şi se va încheia duminică, 31 iulie, acţiunea fiind iniţiată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt şi sprijinită de Consiliul Judeţean Olt.
Parteneri ai „Taberei de meşteşuguri” de la Horezu sunt Primăria oraşului Horezu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Muzeul Satului Vâlcean Bujoreni şi Direcţia pentru Cultură Vâlcea. „Tabăra de meşteşuguri se doreşte a fi o punte de legătură între meşterii şi creatorii populari din judeţul Olt şi cei din judeţul Vâlcea, în special a celor din Horezu, unul dintre centrele de artă populară tradiţională cele mai însemnate din România, a întâlnirii acestora cu specialişti etnografi, cu manageri culturali şi cu reprezentanţi ai unor societăţi special…

Tânără din Scorniceşti, şefă de promoţie a Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina

606 absolvenţi ai şcolilor de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj au trăit unul dintre cele mai importante momente din viaţa lor. Un moment unic a fost şi pentru o tânără de 22 de ani, din oraşul Scorniceşti, care, cu media 9,83, a fost desemnată şefă de promoţie a Şcolii de Poliţie din Câmpina.
Vineri, absolvenţii celor două şcoli de poliţie au luat parte la festivitatea de acordare a gradului profesional, alături de ei fiind proferorii, familia şi toţi cei dragi. Şi chestorul de poliţie Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, a fost prezent la Câmpina, la evenimentul încărcat de emoţie şi solemnitate, i-a felicitat pe tinerii poliţişti şi le-a urat mult succes în activitate. „Cei 492 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina şi 114 de la Şcoala «Septimiu Mureşan» Cluj au avut parcurs cei doi ani de studii, înregistrându-se o promovabilitate de 100%. Primii 20 de elevi au avut medii de absolvire cuprinse între 9.83 şi 9.67.…

Sclavul din Tufeni s-a întors acasă

Ionuţ Iordache, tânărul de 32 de ani, din comuna Tufeni, ţinut sclav de rudarii din cătunul Gămăceşti al comunei Berevoieşti, judeţul Argeş, s-a întors acasă. Autorităţile din localitatea olteană au trimis în seara zilei de joi o maşină după el şi a fost preluat de la poliţiştii din municipiul Piteşti.
Eugen Şotae, primarul comunei Tufeni, a declarat că tânărul a ajuns cu bine lângă tatăl său şi că, în urma unei anchete sociale făcută acasă la el, este posibil ca acesta să fie sprijinit financiar cu un ajutor. „L-am luat acasă, am trimis noi o maşină după el. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt ne-a contactat, apoi am luat legătura cu un comisar de la Piteşti şi joi seara a ajuns cu bine acasă. Înainte de a se întoarce, reprezentanţi ai Primăriei au făcut o anchetă la tânăr acasă şi urmează să facem mai multe cercetări că poate se încadrează să primească un ajutor socială, vom vedea dacă se poate”, a precizat edilul din Tufeni. Ionuţ Iordache …

Patru premii pentru ansamblul din Perieţi la Vatra Dornei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Iminogului” s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute de la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Dornă, plai de joc şi cântec” desfăşurat la Vatra Dornei în perioada 19 – 23 iulie 2016. Aşa cum ne-au obişnuit deja, membrii ansamblului din comuna Perieţi au obţinut patru premii importante la acest eveniment cultural.
Pregătiţi de instructorul coregraf Sandu Rizea, copiii din Perieţi cucerit juriul, dar şi publicul, cu dansurile pe care le-au jucat pe scena amenajată în parcul municipal din Vatra Dornei. Ansamblul „Muguraşii Iminogului” a prezentat obiceiul „Luatul din căluş”, o suită mixtă şi un dans de fete, din programul artistic prezentat de copiii nelipsind momentele artistice oferite de Grupul Vocal „Oltencuţele”, solista vocală Ana Maria Deaconu şi taraful lui Mitel Drăgulin de la Iancu Jianu. Alături de olteni, pe scenă au mai evoluat ansambluri folclorice din judeţele Suceava, Botoşani, Maramureş, Cluj, Bistriţa Năsăud şi Timi…

Poliţiştii din Olt, în control la trecerile la nivel cu calea ferată din judeţ

Zilele trecute, polițiștii de la transporturi și de la rutieră din judeţ au desfășurat o acțiune pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se întâmplă în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În urma activităţilor desfăşurate joi, 19 iulie, poliţiştii olteni au constatat mai multe nereguli şi au aplicat peste 140 de sancţiuni contravenţionale. Amenzile cele mai multe, 142 la număr, au fost date de oamenii legii conducătorilor auto care au încălcat legislația rutiere, una a fost aplicată pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar alte două pentru abateri de la alte acte normative. Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au reţinut două permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reţinute două certi…

Oltenii care vor să devină pompieri voluntari, chemaţi să-şi semneze contractele

Dosarele celor zece olteni care vor să devină pompieri voluntari în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au fost aprobate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de la Bucureşti, în câteva zile aceştia urmând să semneze contractele de voluntariat.
Perioada de analiză a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!” s-a încheiat, iar în perioada imediat următoare persoanele ale căror dosare au fost avizate favorabil vor fi chemate să semneze contractele de voluntariat. Din totalul de 833 de dosare depuse la nivel naţional, mai marii de la Bucureşti au selectat nu mai puţin de 755 de persoane care pot desfăşura activităţi de voluntariat în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din întreaga ţară. Listele persoanelor declarate admise în cadrul programului au fost deja transmise către unitățile teritoriale la care s-au depus dosarele. La nivelul ISU Olt, zece olteni vor să lucre…

Animaţie pentru copii pe esplanada Slatinei

Copiii din municipiul Slatina sunt invitaţi, împreună cu părinţii, dar şi cu bunicii, la distracţie. Trupa de teatru şi animaţie „Copiii din vecini” a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” a pregătit multe surprize pentru ei pe parcursul ultimei luni a verii, săptămânal, începând cu week-end-ul viitor, pe esplanada din centrul urbei desfăşurându-se spectacole în care protagonişti vor fi cei mici.
Din data de 30 iulie şi până în luna august, în zilele de sâmbătă şi duminică copiii, şi nu doar ei, vor avea parte de multă distracţie, fiind antrenaţi în diverse jocuri amuzante. Reprezentaţiile oferite de trupa „Copiii din vecini” sunt gratuite. „Începem pe data de 30 iulie şi vor fi spectacole în fiecare week-end, timp de o lună, sâmbăta şi duminica. De la ora 20:00 până la ora 21:30 vor fi momente de improvizaţie, va fi entertaiment pentru copii, nu vor fi spectacole de teatru în sine, entertaiment pur, adevărat, real pentru copii, în concluzie copiii vor avea parte de multa distracţie. Acc…

Poliţiştii olteni, acţiuni de amploare în trafic

În această perioadă, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt desfăşoară acţiuni de amploare pe drumurile publice care tranzitează judeţul, în principal în zonele unde au fost înregistrate accidente de circulaţie grave.
„De ieri (n.red. – miercuri, 20 iulie) şi până mâine (n.red. – vineri, 22 iulie) poliţiştii rutieri olteni execută acţiuni punctuale, în zonele şi tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a tuturor participanţilor la traficul rutier care încalcă prevederile legale”, a precizat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. Potrivit aceleiaşi surse, scopul acestor activităţi de amploare este combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens şi risc …

Femeile şi copiii din Slatina, atacaţi de o bolnavă psihic pe străzi

În ultimele zile s-a creat o adevărată isterie pe site-ul de socializare Facebook, mai multe mămici cu copii din municipiul Slatina spunându-le prietenelor să se ferească de o femeie, despre care se ştie că o cheamă Genoveva şi îşi face veacul prin mai multe zone ale oraşului, unde atacă pe stradă, fără motiv, femeile cu copii.
O fotografie cu persoana în cauză, care se pare că suferă de afecţiuni psihice, a fost făcută publică pe pagina de socializare, iar una dintre femeile care au văzut-o explică în amănunt modul în care aceasta acţionează. „Această persoană se numeşte Genoveva pentru cine nu o cunoaste, îşi face veacul prin municipiul Slatina, judeţul Olt, în zona Catedralei de lângă Casa de Cultură Slatina, nu are domiciliu şi are probleme psihice. Atrag atenţia tuturor persoanelor care nu o cunosc, datorită afecțiunile pe care le are devine o persoană agresivă care atacă pe neaşteptate, mai ales persoanele de sex feminin care trec pe lângă ea recurgând la acte de violență prin l…

Zece dintre stăpânii sclavilor din Berevoeşti, în arestul Poliţiei Olt

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au judecat marţi contestaţiile formulate de cei 37 de inculpaţi arestaţi preventiv pentru 30 de zile în urma cazului de sclavagism din cătunul Gămăceşti al comunei Berevoeşti, judeţul Argeş, Instanţa de judecată a respins contestaţiile ca nefondate, stâpânii sclavilor rămânând în continuare în spatele gratiilor.
În cauză au fost întocmite două dosare penale, iar zece din totalul inculpaţilor se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. „În baza art. 204 Cod procedură penală respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Grancea Petre, Grancea Alin, Onică Ciprian Codruţ, Onică Aurel, Feraru Nicolae, Feraru Vasile Mugurel, aflaţi în Arestul I.P.J. Olt, (…) împotriva încheierii nr. 101 din data de 14 iulie 2016, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, în dosarul nr. 3540/109/2016”, se menţionează în soluţia pe scurt data într-unul dintre dosare. Din c…

Incendiu devastator în comuna Valea Mare

Peste 20 de pompieri şi paramedici din cadrul Detaşamentului Slatina au intervenit marţi seara, în jurul orei 18:30, în satul Turia, comuna Valea Mare, pentru a stinge incendiu devastator izbucnit într-o gospodărie.
Coordonaţi de reprezentanţii Grupei Operative a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi echipajul SMURD, în sprijinul cărora au venit şi pompierii de la Staţia Scorniceşti cu încă o autospecială. „În momentul sosirii echipajelor la faţa locului, flăcările se manifestau violent, incendiul fiind extins la acoperişul casei, dar şi la două anexe gospodăreşti ale acesteia. Pompierii au acţionat mai bine de două ore pentru limitarea propagării focului şi lichidarea acestuia”, a precizat plutonierul major Dan Nedeloiu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Incendiul a făcut scrum în calea sa acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi, bunuri - televizor, frigider şi aragaz, dar şi două anexe gos…

Ansamblul „Doina Oltului”, în spectacol extraordinar la Sibiu

Începând de joi, 21 iulie, şi până duminică, 24 iulie, Piaţa Sfatului din Braşov va găzdui cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Carte şi Muzică, un eveniment cultural artistic organizat de Asociaţia Culturală Libris Braşov şi susţinut de librăria online Libris.ro. Printre invitaţii acestei ediţii a manifestării se numără şi membrii Ansamblului Profesionsit „Doina Oltului” din municipiul Slatina.
Evenimentul cultural este organizat în cadrul unui proiect finanţat din bugetul municipiului Braşov, mai mulţi solişti vocali, dansatorii, dar şi orchestra Ansamblului „Doina Oltului” Slatina, susţinând în Piaţa Sfatului un spectacol extraordinar de dansuri şi muzică tradiţională românească. Potrivit rapsodului Ion Creţeanu, directorul ansamblului oltean, membrii de la „Doina Oltului” vor urca pe scena festivalului în jurul orei 21:15, durata totală a spectacolului fiind de peste o oră. Îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Ion Creţeanu, Maria Ghinea, Gabriel Zăvoeanu şi Carmen Budulan vo…

Cristian are nevoie de sprijin financiar pentru a trăi!

Cristian Gheorghe este un tânăr de 19 ani, din municipiul Slatina, care a fost diagnosticat recent cu o boală incurabilă şi care acum are mare nevoie de ajutor din partea semenilor pentru a putea trăi. Pentru a strânge fondurile necesare tratamentelor pe care acesta trebuie să le urmeze, reprezentanţii Centrului Cultural „Eugen Ionescu” organizează un spectacol caritabil.
Tânărul slătinean, absolvent al Colegiului Naţional „Ion Minulescu” Slatina, a fost diagnosticat chiar înainte de a susţine sesiunea din vară a examenului naţional de Bacalaureat cu tumoră malignă cavum-rinofaringiană, potrivit informaţiilor oferite de George Smarandache, boala fiind într-un stadiu avansat. Pentru că trebuia să urmeze urgent un tratament cu citostatice, Cristi a fost nevoit să renunţe la susţinerea Bacalaureatului, în perioada examenului fiind internat la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti. Pentru a stânge banii necesari următoarelor tratamente cu citostatice, precum şi pentru o eventuală opera…

Scandal la Plaja Olt între două grupuri, aplanat de poliţiştii locali

Două grupuri de persoane s-au luat la bătaie în zona Clubului Nautic „Plaja Olt”, pentru aplanarea scandalului fiind nevoie de intervenţia unui echipaj al Poliţiei Locale Slatina, în sprijin venind şi un echipaj al Jandarmeriei Olt şi o patrulă a Poliţiei Slatina.
Conflictul spontan a izbucnit duminică după-amiaza, în jurul orei 17:00, pe fondul consumului excesiv de alcool. În jur de 12 persoane din Slatina, membre a două grupuri, au fost implicate în altercaţie, înaintea acestuia unul dintre agresori având un mic incident şi cu casierii de la complexul de agrement, pe motiv că ar fi refuzat să plătească intrarea la plajă. „Agentul de pază de la Clubul Nautic Plaja Olt a solicitat, prin dispeceratul Poliției Locale, sprijin pentru aplanarea unui conflict spontan ce a apărut pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Scandalul a fost provocat de către un grup de persoane cu vârste cuprinse între 32-46 ani, din municipiul Slatina. S-a intervenit pentru restabilirea ordinii publice, …

Slătineancă găsită moartă în locuinţă

Pentru că nu a putut fi transportat până la maşina Medicinei Legale, cadavrul a fost lăsat în casă până a doua zi, când a fost coborât de pompieri. (Sursa: evenimentdeolt.ro)
Caz incredibil în municipiul Slatina. O femeie de 59 de ani, din localitate, care stătea cu chirie într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Plopilor, a fost găsită moartă în casă şi lăsată acolo de anchetatori peste noapte, pentru că nu a avut cine să o transporte până în faţa scării pentru a fi preluată de maşina Serviciului de Medicină Legală Olt şi transportată la morgă.
Femeia cântărea aproximativ 150 de kilograme, era moartă de câteva zile şi intrase în stare de putrefacţie, vecinii din bloc, care nu mai suportau mirosul greu ce venea din locuinţă, fiind cei care, vineri seara, au sunat la 112. Mai mulţi poliţişti, însoţiţi de un criminalist, au venit la faţa locului pentru a face cercetări şi fotografii, în zonă fiind solicitată şi prezenţa autospecialei Serviciului de Medicină Legală Olt, care urma să …