Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2014

Buget de austeritate – proiecte importante pentru Olt

Sănătatea şi asfaltarea drumurilor, printre priorităţile Consiliului Judeţean Olt în acest anSala Europa a Consiliului Judeţean Olt a fost ieri gazda şedinţei ordinare de la finele primei luni a noului an. Consilierii judeţeni, împreună cu amfitrionii întâlnirii, Marius Oprescu, vicepreşedintele instituţiei, şi secretarul Marin Dobre, au avut de votat pe ordinea de zi 16 proiecte de hotărâre plus încă unul aflat pe lista suplimentară. Punctul fierbinte al şedinţei a fost cel privind aprobarea bugetului judeţului Olt pe anul 2014, precum şi estimările pentru următorii trei ani. Suma totală din care trebuie să se gospodărească CJ Olt în acest an este de 173.382 mii lei, iar estimările bugetare pentru anii 2015, 2016 şi 2017 fiind de 547.046 mii lei. Instituţia administrativă judeţeană va folosi banii pentru o funcţionare cât mai bună a instituţiilor din subordine, dar şi pentru noi investiţii ce vor fi făcute în judeţ. Aşa cum a declarat Marius Oprescu, vicele CJ, prioritatea autorit…

Tone de motorină, distribuite în judeţ pentru urgenţe

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi comitetele locale din cele 104 comune ale judeţului urmează să primească aproximativ 19 tone de motorină, cantitatea fiind blocată la ora actuală în rezervoarele aflate în curtea Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” din municipiul Slatina. Combustibilul este depozitat acolo de nouă ani, iar lucrul acesta a dus la pierderea unor proprietăţi ale acestuia. Chiar dacă calitatea nu mai este aşa de bună cum era în anul 2005, când la nivelul judeţului Olt s-a constituit un stoc de rezervă în urma inundaţiilor de atunci, cei 18.880 de litri de motorină pot fi încă utilizaţi, cel puţin în vehiculele mai vechi. Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, al cărui coordonator este prefectul de Olt Cătălin Rotea, au luat decizia de a distribui combustibilul către ISU Olt şi celor 104 CLSU din comunele oltene săptămâna aceasta, în cadrul ultimei şedinţe extraordinare a comitetului. „Calitatea motorinei…

Oamenii fără adăpost, adunaţi de pe străzi de poliţiştii locali

Poliţiştii locali au avut activitate intensă în ultimele zile, mai ales pe timpul nopţilor. Numărul oamenilor fără adăpost adunaţi de pe străzile Slatinei a crescut la o noapte la alta. Aceştia au fost duşi la Centrul de Îngrijire şi Igienă Corporală, amenajat în locul fostelor băi comunale de pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Slatina, unde au primit îngrijiri medicale dacă au avut nevoie, o masă caldă, dar şi-au putut face un duş şi au găsit şi un pat unde au putut să doarmă peste noapte. Dacă în prima noapte când s-au înregistrat temperaturi scăzute, cea de duminică spre luni, au fost şase boschetari, în urmă cu trei nopţi, mai precis în noaptea de marţi spre miercuri, numărul acestora a ajuns la 16. Potrivit celor declarate de Adi Pop, directorul Poliţiei Locale Slatina, este vorba de oameni ai străzii, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, care îşi fac veacul în zona Piaţa Gării, clădirea dezafectată de pe strada Trandafirilor, zona din spatele brutăriei de pe strada…

Liceenii şi dascălii de la Metalurgic, continuă să se implice în Proiectul Comenius

Localitatea Sokolov din Republica Cehă a fost, recent, gazda primei întâlniri din cadrul parteneriatului multilateral Comenius, intitulat generic „Declaration for a better Europe – Young People on Their Way to European Citizenship”. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Printre participanţi s-au aflat doi elevi şi două cadre didactice de la Colegiul Tehnic Metalurgic din municipiul Slatina. Elevi şi profesori din toate cele şapte unităţi de învăţământ implicate în parteneriat – Germania (n.r. – şcoală coordonatoare), Spania, Portugalia, Estonia, Turcia, România şi evident Cehia, ţara gazdă – au luat parte la întâlnirea din Sokolov, desfăşurată luna trecută. De la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina au participat elevii Alexandru Buligioiu de la clasa a XI-a I şi Robert Militaru de la clasa a IX-a D, însoţiţi de profesorii Carmen Maria Osiac Nedelea, care este şi coor…

Intoxicaţi cu monoxid de carbon

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, toţi din satul Prooroci al comunei oltene Milcov, au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Undeva aproape de miezul nopţii, printr-un apel la 112 în dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, s-a anunţat faptul că aceştia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, se pare de la o sobă defectă. Cadrele medicale care s-au deplasat la faţa locului cu două autosanitare au găsit copiii în stare de conştienţă şi i-au adus la Urgenţele spitalului slătinean, unde au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite. Cătălin Fircoiu

Zeci de infracţiuni în zona unităţilor şcolare

În cursul anului trecut, poliţiştii olteni au organizat zeci de patrule în zona unităţilor de învăţământ din judeţ şi, totodată, au participat la întâlniri cu elevii şi profesorii. Astfel, oamenii legii au reuşit crearea unei baze pentru realizarea unui climat de siguranţă în zona creşelor, grădiniţelor, şcolilor gimnaziale, colegiilor şi liceelor din Olt. Chiar şi aşa, în zona unităţilor de învăţământ, în 2013 au fost sesizate 31 de infracţiuni, cu 11 mai puţine faţă de anul precedent. 26 au fost comise în incinta unităţilor şcolare, diferenţa de cinci fiind în zona adiacentă acestora. Cele mai multe, 24, s-au petrecut în mediul urban, celelalte şapte înregistrându-se în cel rural. Poliţiştii au constatat 13 loviri sau alte violenţe, 14 furturi, un şantaj, o ameninţare, o distrugere şi încă o infracţiune, fără a fi înregistrate infracţiuni cu urmări grave. Cătălin Fircoiu

Drum redeschis circulaţiei

Drumul Judeţean 546 C, între oraşul Potcoava şi comuna Perieţi, blocat pe parcursul zilei de miercuri din cauza zăpezii, a fost redeschis circulaţiei. Drumarii au reuşit să îl deszăpezească definitiv, acum două nopţi, undeva în jurul orei 23.00. Deşi miercuri judeţul Olt s-a aflat sub atenţionare meteorologică de Cod Galben de ninsori abundente şi viscol, în dimineaţa zilei de ieri nu erau localităţi nealimentate cu energie electrică, iar circulaţia pe toate drumurile europene, naţionale şi judeţene se desfăşura în condiţii de iarnă. Cătălin Fircoiu

Un singur drum judeţean blocat ieri din cauza zăpezii

Pe parcursul zilei de ieri, când Oltul a fost sub atenţionarea meteorologică de Cod Galben de ninsori şi viscol, în judeţ nu au fost semnalate probleme majore. Din informaţiile centralizate de Grupa Operativă constituită la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 18.00, nu erau localităţi nealimentate cu energie electrică, iar Drumul Judeţean 546 C, între oraşul Potcoava şi comuna Perieţi, era blocat din cauza zăpezii. În dimineaţa zilei de miercuri, la ora 09.00, nici pe Drumul Judeţean 546 B, între Potcoava şi comuna Movileni, nu s-a putut circula din cauza zăpezii depusă pe carosabil. Însă, după o oră, circulaţia a început să se desfăşoare, restricţionat, pe un singur sens. Undeva în jurul orei 14.30, traficul rutier a revenit la normal pe acest tronson de drum. În tot acest timp, pe cele două drumuri judeţene nu s-au aflat autovehicule sau persoane înzăpezite. Echipele specializate s-au aflat în teren pe tot parcursul zi…

Argintărie confiscată de poliţiştii criminalişti şi mascaţi

Zeci de kilograme de veselă, feşnice, coroane, oglinzi, scrumiere, cutii, toate obiecte dintr-un metal preţios, ce pare a fi argint, au fost confiscate ieri de poliţiştii de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul mascaţilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Oamenii legii au efectuat control corporal şi al bagajelor aparţinând pasagerilor unui microbuz, proprietatea unei societăţi comerciale din Sibiu. Mijlocul de transport era parcat în incinta unei benzinării din municipiul Slatina. În urma verificărilor făcute, în bagajele a două femei de etnie rromă, Mariana B. şi Maria B., ambele din oraşul Drăgăneşti Olt, au fost descoperite mai multe obiecte din material alb, ce pare a fi argint, pentru care nu deţineau documente legale. Luate la întrebări cu privire la bunurile găsite asupra lor, femeile le-au declarat poliţiştilor că argintăria provenea de la Alin, soţul Marianei B., care se află în Germania. Obiectele, constând în veselă, sfeşnice, coro…

Vârstnicii, pe primul loc în rândul oltenilor imunizaţi antigripal

Vremea de afară se răceşte de la o zi la alta, fapt ce a dus, în ultima vreme, la îmbolnăvirea a mii de olteni, care au fost nevoiţi să ceară ajutorul medicilor de familie sau pe cel al cadrelor medicale de la unităţile spitaliceşti cu paturi din judeţ. Numai săptămâna trecută, potrivit celor declarate de asistenta Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, 1.284 de locuitori ai judeţului au fost înregistraţi cu viroze, dintre aceştia 74 fiind internaţi. Alţi 117 olteni dintr-un total de 645 raportaţi reprezentanţilor unităţii medicale au fost spitalizaţi deoarece sufereau de pneumonie. Pacienţii cei mai mulţi, înregistraţi cu astfel de afecţiuni, au fost bebeluşii, preşcolarii şi elevii din ciclul primar şi gimnazial, precum şi tinerii de până în 19 ani predispuşi îmbolnăvirii. Cu fiecare vizită pe care o fac la medicul de familie, şi nu numai, oltenii sunt sfătuiţi cum să se protejeze de viruşi. Iar cel mai în măsură să ne ferească de gripa sezonieră…

Poliţiştii au dat amenzi pentru lipsa anvelopelor de iarnă

Misiuni în forţă, marţi, pentru poliţiştii olteni. Nu mai puţin de 111 oameni ai legii, dintre care 42 de la Serviciul Rutier al Poliţiei Olt şi 69 de la Serviciul de Ordine Publică, au acţionat cu 56 de autospeciale pe drumurile publice care tranzitează judeţul Olt. Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat pe sectoarele drumurilor europene, naţionale şi judeţene acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere cu consecinţe grave, precum şi pentru asigurarea deplasărilor în condiţii de siguranţă a tuturor categoriilor de autovehicule, având în vedere fenomenele meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin ninsori abundente şi polei. În urma verificărilor făcute în trafic, oamenii legii au depistat cinci autovehicule care nu aveau montate anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive omologate. Şoferii au primit între 9 şi 20 puncte amendă, valoarea unui punct fiind de 85 lei, şi, totodată, s-au ales şi cu certificatul de înmatricul…

Utilajele de deszăpezire din Olt, intervenţie în alte judeţe

Vremea rea a făcut ca multe localităţi din zona de sud-est a ţării să fie înzăpezite şi cu greu să se mai poată ajunge la ele. Însă, cel mai afectat judeţ a fost Buzău, iar acolo mai multe autorităţi din judeţele mai puţin afectate de zăpada căzută în ultimele zile au trimis în sprijin firmelor care se ocupă cu deszăpezirea în zonă utilaje, pentru a face drum către oamenii blocaţi în propriile gospodării din cauza nămeţilor. Potrivit celor declarate de prefectul Cătălin Rotea, din judeţul Olt au fost trimise în Buzău patru utilaje de deszăpezire. Este vorba de două autofreze de la Secţia de Drumuri Naţionale Slatina şi două basculante, acestea din urmă întorcându-se deja în judeţ, în seara zilei de marţi. Totodată, încă o autofreză a acţionat, week-end-ul trecut, în mai multe judeţe. Mai precis pe Autostrada A 1 Piteşti – Bucureşti, care tranzitează judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Ilfov. Cătălin Fircoiu

Se întorc la cursuri

Luni au avut parte de o zi liberă din cauza vremii capricioase, la fel şi ieri. Vorbim de copiii de grădiniţă, de elevii de la ciclul primar şi gimnazial, precum şi de liceenii din judeţ, care au stat acasă. Ninsorile abundente şi viscolul au dus la închiderea unităţile de învăţământ preuniversitar din Olt. Însă, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt au luat decizia de a relua astăzi cursurile în unităţile şcolare oltene. Chiar dacă în zilele de luni şi miercuri cursurile au fost suspendate, în toate grădiniţele, şcolile gimnaziale, liceele şi colegiile din judeţ s-au degajat căile de acces şi s-a asigurat permanenţă pe toată durata programului, pentru supravegherea copiilor care nu au putut rămâne acasă, părinţii sau alte rude ale lor neputând să aibă grijă de ei. Cătălin Fircoiu

Pieton accidentat

Accident de circulaţie, ieri dimineaţă, pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Slatina. Un localnic de 54 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum, partea carosabilă fiind acoperită cu zăpadă şi gheaţă. Pentru că nu a putut opri în condiţii de siguranţă, acesta a intrat în coliziune cu o altă maşină, staţionată. În urma coliziunii, a rezultat rănirea unui pieton de 26 ani, din localitatea prahoveană Ploieşti, care se afla în spatele autoturismului staţionat. Victima a fost transportată şi internată la Spitalul Slatina. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. În cauză, s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cătălin Fircoiu

Două drumuri înzăpezite în Olt: DJ 546 C - blocat, DJ 546 B - se circulă pe un singur sens

Codul Galben de ninsori abundente şi viscol care s-a abătut din nou asupra judeţului Olt a început să-şi facă simţită prezenţa. Miercuri, la ora 10.30, din cauza zăpezii depusă pe carosabil, Drumul Judeţean 546 C, între oraşul Potcoava şi comuna Perieţi era blocat pentru deszăpezire. În privinţa DJ 546 B, între oraşul Potcoava şi comuna Movileni, se circulă pe un singur sens de mers. Iniţial, în jurul orei 09.00, şi acesta a fost blocat complet pentru deszăpezire. La ora 10.30 nu erau localităţi nealimentate cu energie electrică. Cătălin Fircoiu

Oltenii, victimele gheţii

Vremea nu a fost prea prietenoasă, în ultimele zile, cu locuitorii judeţului Olt. Ninsorile abundente,viscolul şi gheaţa nu a dat bătăi de cap doar şoferilor aflaţi în trafic, ci a făcut victime şi în rândul pietonilor. Potrivit celor declarate de doctoral Cornel Moisă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, începând de sâmbătă şi până în dimineaţa zilei de marţi luni, Unitatea de Primiri Urgenţe a fost luată cu asalt de mai mulţi olteni care au alunecat şi căzut pe gheaţă. Nu mai puţin de 61 pacienţi au ajuns la unitatea spitalicească slătineană cu traumatisme, fracturi, entorse, luxaţii ale mâinilor şi picioarelor. Dacă 53 dintre aceştia se află sub observaţie medicală acasă, ceilalţi opt pacienţi au rămas internaţi pe Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde urmează tratament de specialitate. „Faţă de alte perioade, în care la Urgenţe au ajuns pacienţi care au căzut pe gheaţă, pot spune că de această dată numărul de cazuri s-a d…

Mii de elevi, vaccinaţi împotriva bolilor transmisibile

În anul şcolar 2013 – 2014, la nivel naţional sunt organizate patru campanii şcolare de vaccinare. Campania de vaccinare la clasa I, prin imunizarea elevilor împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, s-a desfăşurat în luna octombrie a anului 2013, pentru ca în noiembrie să fie vaccinaţi liceenii din clasele a IX-a şi a X-a, restanţieri în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva difteriei şi tetanosului, care s-a făcut la clasa a VIII-a, în anii şcolari precedenţi. În decembrie 2013 au fost vaccinaţi elevii din clasele pregătitoare şi a II-a, imunizarea făcându-se împotriva poliomielitei, pentru ca în lunile aprilie şi mai ale lui 2014 să se desfăşoare campania de vaccinare la clasa a VIII-a, împotriva difteriei şi tetanosului. Până în prezent s-au făcut imunizări doar în rândul elevilor de clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a şi liceenilor restanţieri din clasele a IX-a şi a X-a, acestea fiind realizate în urban de doctorii de la cabinetele medicale şcolare, iar în rural de med…

Salvarea vieţilor, prioritatea prefectului Rotea

Viscolul este fenomenul anunţat astăzi pe timpul atenţionării meteorologice de Cod Galben. În vederea gestionării situaţiilor deosebite ce pot apărea în această perioadă, Grupa Operativă Judeţeană din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, al cărei coordonator este prefectul Cătălin Rotea, a luat mai multe măsuri. Multe dintre ele au ca principal scop prevenirea producerii unor situaţii deosebite, salvarea vieţilor cetăţenilor şi desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor socio-economice pe raza judeţului. Una dintre măsuri este aceea a solicitării Direcţiei de Sănătate Publică Olt de a asigura prezenţa în cursul serii de ieri la unităţile sanitare a persoanelor care necesită dializă în zilele de 29 şi 30 ianuarie 2014 şi a gravidelor care urmează să nască în perioada imediat următoare. De asemenea, s-a cerut amânarea externării persoanelor în cursul zilelor de miercuri şi joi, dacă drumurile pe care urmează să se deplaseze sunt blocate. Încă de ieri s-a dispus Se…

Oltul, din nou sub cod de viscol

După ce ne-am confruntat timp de două zile cu coduri, unul Galben şi unul Portocaliu, de ninsori abundente şi viscol, vremea rea se abate din nou asupra judeţului Olt. Pompierii olteni au primit ieri o nouă atenţionare meteorologică de viscol, care va fi valabilă pe tot parcursul acestei zile. Potrivit meteorologilor, miercuri, între orele 06.00 – 23.00, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce pot depăşi, la rafală, 50-55 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada. Informarea a fost trimisă de Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt către toate cele 112 localităţi oltene, instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă produse de ninsori şi firmele care se ocupă cu deszăpezirea în judeţ, pentru a fi pregătite în cazul producerii unor situaţii deosebite. „Comitetele Locale pentru Sit…

Cursurile, suspendate şi astăzi

Cursurile au fost suspendate luni şi iată că şi astăzi copiii de la creşe şi grădiniţe, dar şi elevii din şcolile gimnaziale, liceele şi colegiile oltene, se vor putea bucura astăzi de o nouă zi liberă. Pentru ziua de miercuri, meteorologii au anunţat pentru judeţul Olt un nou Cod Galben de viscol şi ninsori abundente. Astfel, în urma atenţionării şi a consultării cu autorităţile administraţiei publice la nivel judeţean, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au luat decis ca şi astăzi unităţile de învăţământ preuniversitar oltene să fie închise. În toate unităţile vor fi degajate căile de acces şi se va asigura permanenţă pe toată durata programului, pentru supravegherea copiilor care nu pot rămâne acasă în această zi, neavând cine să aibă grijă de ei. Cătălin Fircoiu

Vâna iepuri cu câini ogari

Un paznic de vânătoare din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olt a sesizat, luni, faptul că pe fondul de vânătoare 26 Schitu se află mai multe persoane la braconaj. Poliţiştii de la Postul de Poliţie din comuna Schitu s-au deplasat la faţa locului, unde l-au găsit pe un tânăr de 26 ani, din localitate, în timp ce se afla la vânătoare cu trei ogari. Asupra sa a fost găsit un iepure, care prezenta muşcături de câine. În cauză, oamenii legii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj la vânătoare cu câini din rasa ogar. Cătălin Fircoiu

Cercetaţi pentru furt de cablu telefonic

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii din comuna Radomireşti, acum două zile au fost identificaţi doi tineri de 28, respectiv 30 ani, ambii din localitate, suspectaţi de comiterea unui furt de cablu telefonic. Aceştia, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2014, ar fi sustras 25 metri cablu telefonic, de la reţeaua aeriană a unei companii de telefonie, de pe tronsonul Radomireşti – Călineşti. Prejudiciul a fost recuperat şi urmează a fi restituit companiei. În prezent, tinerii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cătălin Fircoiu

Autorităţile judeţene au reacţionat prompt în lupta cu zăpada şi viscolul: Oltul a trecut cu bine de vremea rea!

Pentru prima oară în ultimii ani, autorităţile judeţene şi locale în frunte cu prefectul Cătălin Rotea, subprefectul Emil Marinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, au acţionat unitar şi prompt în contrapartidă cu capriciile vremii. În acest sens, comandamentul judeţean de iarnă a colaborat excelent cu autorităţile judeţului încă de la căderea primilor fulgi de zăpadă, iar eforturile decidenţilor nu au fost deloc zadarnice, chiar dacă ici, colo, mai există unele greutăţi în ceea ce priveşte deszăpezirea integrală a unor localităţi şi fluidizarea traficului pe drumurile naţionale şi judeţene. De asemenea, trebuie menţionat că în primele zile ale codului portocaliu de viscol şi ninsori, primarii au primit toate informaţiile necesare de la comandamentul judeţean de iarnă - lucru care a contribuit într-un mod esenţial la deblocarea cu succes a tuturor arterelor principale din judeţ. La Slatina, eforturile au fost şi ele pe măsură având în vedere că reşedinţa de …

Procesul lui Anghel, amânat din cauza… zăpezii

Magistraţii Tribunalului Olt au avut din nou pe masă, ieri, dosarul în care Gheorghe Anghel, fostul primar al municipiului Caracal, şi alţi 13 inculpaţi, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. A fost al doilea termen de judecată al procesului, însă completul de judecată, al cărui preşedinte a fost judecătorul Gheorghe Maruşcă, a fost nevoit să amâne cauza încă odată. De data aceasta, la dorinţa învinuitului Anghel, care a spus că doreşte să fie audiat doar în prezenţa celor doi avocaţi ai săi. În sala de judecată a fost prezent doar Radu Ţuluca, avocatul celălalt, Constantin Nedelcu de la Bucureşti, neputând să ajungă la Slatina din cauza… vremii. Lucrul acesta s-a datorat faptului că, în ultimele zile, t…

Traficul feroviar, îngreunat din cauza ninsorilor şi a viscolului

La sfârşitul săptămânii trecute, judeţul Olt s-a aflat sub două avertizări meteorologice, de Cod Galben şi Cod Portocaliu, fapt pentru care în cele două zile a nins abundent şi a viscolit zăpada. Un strat consistent de zăpadă s-a depus şi pe căile ferate care tranzitează, fapt ce a determinat mai multe întârzieri sau chiar anulări ale trenurilor care au avut opriri şi în gările oltene. Potrivit celor declarate de comisarul şef Costel Diaconu, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Olt, ieri dimineaţă, după ce timp de două zile iadul alb a pus stăpânire pe judeţ, pe căile ferate se circula în condiţii de iarnă. Nu existau trenuri blocate în câmp sau în alte zone izolate. Însă, în week-end, trenurile au circulat cu dificultate şi pe tronsoanele de cale ferată din judeţ. Unele au înregistrat întârzieri de 10 – 15 minute, însă au existat şi întârzieri ale trenurilor de câte 140 – 180 de minute, cum este cazul unui tren InterRegio care a circulat pe ruta Craiova – Piatra Olt – Slatina –Pi…

Se redeschid grădiniţele, şcolile şi liceele din Olt

Din cauza ninsori abundente şi viscol, cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Olt au fost, ieri, suspendate. Însă, cum starea vremii s-a îmbunătăţit în ultimele 24 de ore, şcolile şi grădiniţele oltene se vor redeschide astăzi, iar preşcolarii, elevii din ciclul primar şi gimnazial, dar şi liceenii, se vor întoarce la cursuri. Printr-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt remis ieri redacţiei noastre am fost informaţi că „în urma consultării cu directorii şcolilor şi reprezentanţii comunităţilor locale, mâine, 28.01.2014 (n.r. - astăzi), vor fi reluate cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Olt”. Cătălin Fircoiu

Furau energie electrică

Jandarmii olteni au prins, zilele trecute, în oraşul Drăgăneşti Olt, şapte persoane cu vârsta cuprinsă între 24 şi 69 de ani, care furau curent. Acestea alimentau la locuinţele lor mai mulţi consumatori casnici, prin intermediul unor conductori racordaţi ilegal la reţeaua de alimentare, ocolind aparatele de măsurare a energiei electrice. Instalaţiile improvizate au fost sigilate şi ridicate de o echipă de intervenţie a societăţii de distribuţie a energiei electrice. În cauză s-au întocmit acte de constatare şi sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Documentele întocmite au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru continuarea cercetărilor. Cătălin Fircoiu

Zeci de arme confiscate anul trecut de poliţişti

Şi anul trecut, poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Olt au verificat şi valorificat operativ informaţiile obţinute pe domeniul de activitate. Astfel, au constatat 98 infracţiuni, 68 cu începerea urmăririi penale şi 30 cu declinarea competenţei, cu patru mai multe faţă de anul 2012. Patru dintre infracţiunile constatate în 2013 au fost pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, trei la Ordonanţa privind protecţia mediului, nouă la Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, 34 la Legea privind regimul materiilor explozive şi 14 la Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor. În paralel cu activitatea de constatare, poliţiştii BAESP Olt, în urma activităţilor specifice, au confiscat şi bunuri - 33 arme letale, 42 arme neletale, 420 cartuşe de diferite calibre şi mărci, 390 kilograme obiecte pirotehnice şi 13 kilograme substanţe periculoase. Cătălin Fircoiu

Iadul alb s-a abătut asupra judeţului Olt

Am avut Cod Galben, apoi Cod Portocaliu de ninsori abundente şi viscol, iar de sâmbătă seara şi până duminică seara, ora 21.00, judeţul Olt s-a aflat iar sub incidenţa unui Cod Galben. Iadul alb care s-a abătut asupra judeţului a creat mari probleme, de la drumuri judeţene închise pentru deszăpezire şi zeci de localităţi rămase în beznă până la suspendarea cursurilor în şcolile oltene, care au fost închise din cauza vremii. Până aseară au fost preconizate ninsori şi intensificări ale vântului cu viteze care au atins, la rafală, 45- 50 de kilometri pe oră.Drumurile blocate au fost deszăpezite De cum s-a depus un strat de zăpadă de câţiva centimetri pe carosabil, utilajele de deszăpezire au acţionat pe drumurile publice care tranzitează judeţul Olt. Din datele puse la dispoziţie de reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt pe drumurile naţionale s-a intervenit cu 40 de utilaje de deszăpezire, iar pe cele judeţene cu 25 de utilaje, fiind folosite sute de kilogr…

Echipa medicală de transplant a ajuns în siguranţă la Bucureşti

Patru medici şi o asistentă de la Spitalul Fundeni din Bucureşti, membrii unei echipe medicale de transplant, care se deplasa spre Spitalul Craiova, au fost preluaţi, sâmbătă după-amiaza, de la graniţa judeţelor Argeş şi Olt de o autospecială de transport personal şi victime multiple a Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Cadrele medicale au ajuns cu bine la Craiova, de unde au prelevat organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală, iar de aici s-au întors în siguranţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Bucureşti. Autospeciala pentru transport personal şi victime multiple a intervenit în comuna Coloneşti, la limita judeţelor Olt şi Argeş, pentru a prelua echipa medicală de transplant. Din cauza unor defecţiuni la ambulanţa cu care se deplasau spre municipiul Craiova, cei patru medici şi asistenta au avut nevoie de sprijinul echipajelor SMURD pentru a ajunge la destinaţie. „Intervenţia a fost una dificilă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a drumurilor pe …

Fetiţă de opt luni, salvată de pompieri la Coteana

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj au luat decizia ca, pe perioada în care s-au anunţat fenomene meteo periculoase (n.r. – ninsori abundente, viscol şi îngheţ), să detaşeze la ISU „Matei Basarab” al judeţului Olt o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. În cursul zilei de sâmbătă, aceasta a acţionat împreună cu paramedici de la SMURD Olt şi SMURD Dolj, dar şi cu cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, în comuna Coteana, pentru transportul unei fetiţe de opt luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Bebeluşul prezenta febră mare şi tuse şi nu se putea ajunge la el. Iniţial, copila a fost dusă la dispensarul din localitate, unde a primit primele îngrijiri medicale. Cu sprijinul firmei de deszăpezire din zonă, al colegilor de la Poliţia Olt, sub coordonarea prefectului judeţului Olt, Cătălin Rotea, autospeciala pentru victime multiple, cu tracţiune integrală, a reuşit să ajungă la aprox…

Angajat de la Drumuri, mort pe utilajul de deszăpezire în Fălcoiu

Un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a murit, sâmbătă după-amiază, pe utilajul de deszăpezire la volanul căruia se afla. Bărbatul avea 52 de ani şi era angajatul bazei de la Găneasa a Secţiei de Drumuri Naţionale din Slatina. Era angajat de peste 20 de ani în cadrul secţiei, funcţia pe care o avea fiind cea de mecanic utilaj. Bărbatul, originar din comuna olteană Găneasa, se afla în traseu, pentru a deszăpezi drumurile acoperite de zăpadă încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, ora 02.00. Decesul angajatului de la SDN Slatina a survenit în cursul după-amiezii de sâmbătă, în jurul orei 12.50. Potrivit celor care au ajuns la faţa locului, se pare că bărbatul a suferit un infarct, având în vedere că se ştia că suferă de afecţiuni cardiace. Deşi au ajuns la faţa locului în cel mai scurt timp, cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa angajatului de la drumuri decât să constate d…

Jandarmii au acţionat în curtea Spitalului Slatina

Intervenţie mai puţin obişnuită, sâmbătă seara, pentru jandarmii olteni. Tot mai multe ambulanţe care aduceau pacienţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au întâmpinat dificultăţi în curtea unităţii sanitare. Înarmaţi cu lopeţi, oamenii legii au acţionat pentru a degaja stratul gros de zăpadă depus pe căile de acces ale spitalului. Chiar şi aşa, unii oameni prezenţi în curtea unităţii medicale au fost nevoiţi să împingă unele autosanitare, pentru ca acestea să poată ajungă până la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe Slatina. Cătălin Fircoiu

Accidente cu victime şi tiruri înzăpezite

Doar două accidente de circulaţie s-au înregistrat, în week-end, pe drumurile publice care tranzitează judeţul Olt. Un pieton, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, a fost acroşat de un autoturism pe Drumul Naţional 65 – European 574, în oraşul Balş. Pe acelaşi drum, în afara comunei Coloneşti, a avut loc un alt eveniment rutier. Un tânăr de 24 ani, din oraşul Scorniceşti, care conducea o maşină, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă şi a derapat. Şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit drumul şi a intrat într-un cap de pod. După impact, pasagera din autoturism, de 22 ani, a fost rănită şi transportată la Spitalul Slatina. Oamenii legii au întocmit, în cele două cauze, acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Totodată, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, cinci tiruri au rămas înzăpezite în zona Pădurea Saru. Acestea au f…

Tânăr salvat pe DJ 703 C

Pompierii de la Staţia de Intervenţie Scorniceşti au acţionat, în dimineaţa zilei de sâmbătă, pe Drumul Judeţean 703 C, între localităţile Poboru şi Rusciori. Salvatorii au fost chemaţi pentru a salva un bărbat de 35 ani. Tânărul a rămas, cu autoturismul la volanul căruia se afla, suspendat pe marginea drumului, existând riscul să cadă într-o râpă cu adâncimea de cel puţin trei metri. S-a intervenit cu echipamentele din dotare, autoutilitara fiind repusă pe partea carosabilă a drumului. Bărbatul nu a suferit răni sau traume. Cătălin Fircoiu

Viscolul a provocat pagube în Slatina

Pompierii de la Detaşamentul Slatina au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru degajarea unor elemente de construcţie desprinse parţial din copertina unui balcon al unui apartament dintr-un bloc de pe strada Artileriei din municipiul Slatina. Salvatorii slătineni au acţionat pe aceeaşi stradă şi pentru a degaja acoperişul unui bloc, care s-a desprins din cauza vântului şi, în cădere, a avariat două autoturisme parcate în zonă. În urma evenimentului cele două autovehicule au fost avariate în proporţie de aproximativ 20%, iar acoperişul, cu suprafaţa de aproximativ 90 metri pătraţi, a fost distrus. Şi angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primărie Slatina au intervenit pentru a îndepărta doi copaci căzuţi pe carosabil, tot pe strada Artileriei. În urma evenimentului nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime. Cătălin Fircoiu

Codul Portocaliu a fost transformat în Galben, la Olt

Doar trei drumuri judeţene mai erau înzăpezite sâmbătă, la ora 19.30A fost Cod Galben de ninsori şi viscol, apoi Cod Portocaliu, iar în seara zilei de sâmbătă meteorologii au actualizat această ultimă avertizare meteo, pentru județul Olt fiind instituit Cod Galben de viscol. În zona Olteniei va ninge, dar viteza vântului la rafală va fi de până la 45 - 50 kilometri pe oră. Din informațiile centralizate de Centrul Operațional al pompierilor olteni, nici toate drumurile judeţene care erau înzăpezite nu mai sunt aceleaşi. În seara zilei de sâmbătă, la ora 19.30, nu se putea circula pe DJ 546 C între localitățile Potcoava și Perieți, DJ 653 între localitățile Stoicănești - Crăciunei – Radomirești şi DJ 576 A între localitățile Ghimpețeni și Tufeni. Pe toate aceste tronsoane de drum, utilajele de deszăpezire lucrează pentru a le debloca. La aceeași oră, societatea care se ocupă de distribuția energiei electrice acționa pentru remedierea defecțiunilor din șapte localități care erau nealim…

Cadre medicale de la Fundeni, ajutate de pompierii slătineni să ajungă la Spitalul Craiova

Patru medici şi o asistentă de la Spitalul Fundeni din Bucureşti, membri ai unei echipe medicale de transplant, ce se deplasa spre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, au fost preluaţi de la graniţa judeţelor Argeş şi Olt de o autospecială de transport personal şi victime multiple a Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Autosanitara a fost dată în dotarea pompierilor olteni de colegii lor de la Dolj, pentru a interveni în situaţii deosebite semnalate pe o astfel de vreme, în care sunt înregistrate fenomene meteorologice periculoase. Ambulanţa în care se aflau cadrele medicale a avut o defecţiune tehnică la ambreiaj şi, în dreptul comunei argeşene Albota s-a defectat. În jur de o oră au stat acolo, timp în care au aşteptat un echipaj al SMURD Piteşti pentru a fi preluaţi de acolo. De la Albota autosanitara s-a dus până la graniţa cu judeţul Olt, în comuna Coloneşti, de unde medicii şi asistenta au fost preluaţi de autospeciala de transport personal şi victime multiple.…

Numai şase drumuri judeţene mai sunt închise pentru deszăpezire

Sâmbătă, la ora 18.00, potrivit datelor Centrului Operaţional al ISU Olt, doar şase drumuri judeţene au rămas închise pentru deszăpezire în judeţ. Acestea sunt DJ 703 C între localitățile Poboru și Rusciori; DJ 546 C între localitățile Potcoava și Perieți; DJ 653 între localitățile Stoicănești – Crăciunei – Radomirești; DJ 546 D între localitățile Mihăești și Bușca; DJ 546 B între localitățile Potcoava și Movileni; DJ 576 A între localitățile Ghimpețeni și Tufeni. De asemenea, 17 de localități nu erau alimentate, parțial, cu energie electrică. Dacă sâmbătă, în jurul orei 11.00, numărul drumurilor închise pentru deszăpezire era doar de trei, iată că în urmă cu doar două ore acesta a ajuns la zece. Din informațiile centralizate de Centrul Operațional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, situația drumurilor judeţene închise pentru deszăpezire, sâmbătă, la ora 16.00, era următoarea: DJ 703 C între localitățile Poboru și Rusciori; DJ 546 C între localitățile Potcoava și Peri…

A murit pe utilajul de deszăpezire

Angajatul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România care a murit pe utilajul de deszăpezire este din judeţul Olt. Acesta avea 52 de ani şi era angajatul bazei de la Găneasa a Secţiei Naţionale de Drumuri Naţionale din Slatina. Era angajat de peste 20 de ani în cadrul secţiei, funcţia pe care o avea fiind cea de mecanic utilaj. Bărbatul, din comuna Găneasa, se afla în traseu, pentru a deszăpezi drumurile naţionale acoperite de zăpadă, încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, ora 02.00, decesul survenind în cursul după-amiezii de sâmbătă, în jurul orei 12.50. Din primele date se pare că acesta a suferit un infarct, având în vedere că se ştia că suferă de afecţiuni cardiace. Deşi au ajuns la faţa locului în cel mai scurt timp, cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt nu au mai putut face nimic pentru a selva viaţa angajatului de la drumuri. „A decedat în timpul programului, în timp ce deservea un utilaj de deszăpezire. Medicii legişti se vor …

Codul Portocaliu de ninsori şi viscol creează probleme în Olt

Avertizarea meteorologică Cod Galben, care era valabilă de vineri seara, ora 18.00, şi până duminică, ora 18.00, fenomenul vizat fiind ninsori şi viscol, a fost transformată în dimineaţa zilei de sâmbătă, ora 05.20, în Cod Portocaliu, ce va fi valabil până în noaptea de duminică spre luni, ora 22.00. Potrivit datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt, pentru judeţul Olt este preconizat viscol puternic, vântul suflând în rafale ce pot depăși 70-80 kilometri pe oră, viscolind și troienind zăpada. În ultimele ore, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, echipele specializate au intervenit în mai multe zone din municipiul Slatina, dar şi între comuna Poboru şi satul Rusciori al oraşului Scorniceşti. Distrugeri pe strada Artileriei din Slatina Pompierii de la Detașamentul Slatina au intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție desprinse parțial din copertina unui balcon al …