Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2013

Colegii şi-au luat rămas bun de la doctorul Berteşteanu

Coşciugul cu trupul neînsufleţit al celui care a fost medicul Alecsandru Berteşteanu, fost şef al Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a fost depus, ieri după-amiază, pentru câteva ceasuri, la Biserica cu Hramul „Sfântul Vasile cel Mare” din curtea unităţii spitaliceşti. Zeci de colegi din spital, fie ei doctori, asistente sau infirmiere, dar şi colaboratori, prieteni şi cunoscuţi, au venit la lăcaşul de cult pentru a-şi lua rămas bun şi a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost omul şi medicul Berteşteanu. Aceştia au aprins la căpătâiul doctorului ORL-ist o lumânare şi au adresat, cu lacrimi în ochi, „Condoleanţe familiei!”. Zeci de jerbe şi coroane de flori au fost depuse lângă corpul neînsufleţit al apreciatului medic Alecsandru Berteşteanu. Mulţi regretă moartea acestuia, iar colegii şi-au adus aminte de persoana veselă care era doctorul ORL-ist şi care, de fiecare dată când îi întâlnea pe holurile spitalului slătinean, îi saluta. Colegii care au lucrat zeci de…

Olteanul Alin Văduva a scos o nouă piesă

Născut acum 27 ani în comuna olteană Scărişoara, Alin Văduva se bucură de un real succes. După ce în finala primului sezon al show-ului muzical X Factor s-a clasat pe a doua poziţie, tânărul oltean a avut parte de multe concerte şi a reuşit să-şi lanseze şi primele sale piese. În urmă cu trei zile, Alin Văduva şi-a lansat o nouă melodie, acesta fiind prezent la emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1. De curând, olteanul de 27 ani a participat în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision Song Contest, selecţia naţională, însă nu a reuşit să ajungă până în finală. Dar cum lucrul acesta nu l-a întristat, Alin continuă să meargă mai departe şi să lanseze o nouă melodie, în premieră, la „Neatza”. „Vreau să fiu cu tine” este o melodie plăcută, sună foarte bine, poate fi ascultată oricând în cluburi şi prinde la public. „Este o piesă pe care am compus-o împreună cu Răzvan Matache. Am cântat-o în concerte şi a avut un feedback bun”, a spus Alin Văduva despre noua piesă …

„Caravana Primăverii”, poposeşte din nou în instituţiile oltene

În săptămâna dedicată omagierii celor mai dragi şi iubite fiinţe, ce aduc frumos, bun şi nemuritor în viaţa oamenilor, reprezentanţii Palatului Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran” din municipiul Slatina şi cei ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Olt, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, iau parte, ca în fiecare an, la evenimente cultural artistice de mare anvergură. În cadrul manifestării „Caravana Primăverii” intrată deja în tradiţia oraşului Slatina, copiii de la cele două instituţii de învăţământ vor susţine anul acesta spectacolul artistic „O floare pentru cea mai iubită floare!”. „«Caravana Primăverii» a ajuns la cea de-a V-a ediţie. Spectacolul va dura în jur de 20 minute, timp în care copiii vor oferi tuturor femeilor din instituţii daruri şi mărţişoare confecţionate în cadrul Cercurilor «Artă decorativă», «Pictură», «Pictură pe sticlă» şi «Creaţie confecţii»”, ne-a spus profesorul Ilie Brăileanu, directorul Palatului „Adrian Băran” Slatina. Cei care îşi vor da con…

„Cumpărătorii” de maşini de cusut germane au reapărut pe piaţa slătineană

Înşelătoria cu maşinile de cusut germane, devenită deja franciză pentru escroci, a apărut şi în municipiul Slatina. Poliţia s-a sesizat cu privire la acest subiect şi, în această perioadă, îi sfătuiesc pe slătineni să fie mai atenţi la aşa-zişii cumpărători de maşini de cusut din Germania. Aproape la fiecare scară de bloc sau pe stâlpii de iluminat public din municipiul reşedinţă a judeţului Olt sunt afişate anunţuri de genul „Colecţionar german, cumpăr maşini de cusut, mărci germane Singer, Kayser, Naumann, Durkop, Pfaff etc. Preţ: 40.000 – 45.000 Euro. Plata pe loc”, după care îşi lasă şi un număr de telefon la care pot fi contactaţi. Spre exemplu, printr-un periplu făcut ieri pe străzile din Slatina am constatat că cele mai multe anunţuri de acest gen sunt puse în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. O zonă în care majoritate locatarilor din blocurile de vizavi sunt pensionari. „Cetăţenii sunt imediat atraşi în această capcană ingenioasă, pusă la punct de cei care, din în…

Hoţi de energie electrică cu dosar penal

Jandarmii olteni au depistat, în urmă cu două zile, patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 69 ani, din comuna Ipoteşti, care furau curent electric. Cetăţenii au fost depistaţi de oamenii legii în timp ce foloseau la locuinţele lor instalaţii clandestine de ocolire a aparatelor de măsurat energia electrică care erau racordate ilegal la reţeaua stradală de alimentare prin intermediul unor conductori electrici. Instalaţiile improvizate au fost sigilate şi ridicate de o echipă de intervenţie a societăţii de distribuţie a energiei electrice, prezentă la faţa locului. „În cauză s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, ne-a spus maiorul Emanuel Botan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt. Dosarele penale urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria …

Porţi deschise la ISU Olt, de Ziua Protecţiei Civile

Astăzi, la 28 februarie 2013, şi pompierii din judeţul Olt sărbătoresc împlinirea a 80 ani de existenţă a Protecţiei Civile în România. Astfel, începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Colegiului Naţional „Ion Minulescu” Slatina va avea loc o festivitate în cadrul căreia se vor acorda diplome şi plachete cadrelor în rezervă cu experienţă în domeniul Protecţiei Civile. După încheierea activităţii de la unitatea de învăţământ, porţile Detaşamentului de Pompieri din Slatina din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt vor fi larg deschise publicului vizitator. „Persoanele interesate vor putea vedea tehnica de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă (n.r. – inundaţii, cutremure, alunecări de teren) şi vor primi informaţii privind măsurile de prevenire a unor astfel de situaţii. La această activitate vor participa aproximativ 300 de copii din şcolile şi grădiniţele oltene, acţiuni asemănătoare desfăşurându-se în toate subunităţile din cadrul ISU Olt. Se vor organiza dou…

Ancheta continuă în cazul pacientului mort la SJU Slatina

La începutul lunii februarie, cotidianul Gazeta Oltului aducea în atenţia cititorilor un posibil caz de malpraxis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Un tânăr de 33 ani, din oraşul Potcoava, a ajuns la unitatea spitalicească cu o banală răceală, iar de pe o zi pe alta starea sa de sănătate s-a agravat. După 12 zile de la internare, acestuia i s-a făcut rău pe holul Secţiei Medicale, a căzut din picioare în timp ce se ducea la baie şi a decedat. Diagnosticul puse la internare de medical său curant Dan Prundeanu a fost pneumonie şi pleurezie, însă în ziua în care a murit a suferit o tromboembolie pulmonară. La momentul acela, rudele lui Tudorel Şerban au spus că este vorba de o culpă medicală. În momentul acela, conducerea Spitalului Slatina, dar şi cea a Colegiului Medicilor Olt, cu privire la soluţionarea acestui caz. Reprezentanţii Comisiei de Analiză constituită la nivelul unităţii spitaliceşti au ajuns la concluzia că medical Dan Prundeanu, acuzat de malpraxis de rudele tână…

Incendiu la o casă din Redea, din cauza unui coş de fum deteriorat

Pompierii caracaleni au intervenit marţi seara, în jurul orei 20.00, cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD în comuna Redea, pentru a stinge incendiul izbucnit la locuinţa unui bărbat. La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau la acoperişul casei şi la tavanul din două camere de locuit, cu posibilitate de propagare la întreaga locuinţă. În sprijinul militarilor au venit şi angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Redea, cu mijloace de primă intervenţie. Acţiunea pompierilor a durat aproximativ două ore, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. În urma focului s-au făcut scrum acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi şi tavanul din două camere de locuit, construit din trestie şi scândură, pe o suprafaţă de cel puţin 15 metri pătraţi. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este coşul de fum deteriorat. Cătălin Fircoiu

Doctorul Fulga a pierdut procesul cu Spitalul Slatina

Membrii Comitetului Director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina aveau să ia decizia, acum aproape un an de zile, de a-i desface, disciplinar, contractul de muncă pe care medicul Cornel Fulga de la Unitatea de Primiri Urgenţe îl avea încheiat cu unitatea spitalicească. În scurt timp, doctorul slătinean a contestat decizia de concediere, iar acum două zile a pierdut procesul. Dosarul a fost judecat de magistraţii de la Tribunalul Olt, care au respins cererea pe care a formulat-o Fulga, prin care a contestat decizia de concediere luată de conducerea SJU Slatina, după ce un pacient de 65 ani, din comuna olteană Găneasa, a decedat. Soluţia dată de instanţa de judecată nu este una definitivă şi poate fi atacată cu recurs de medic. „Ieri (n.r. – marţi, 26 februarie 2013) a fost termen, s-a respins contestaţia asumată de doctorul Fulga, împotriva deciziei luate de conducerea Spitalului Slatina. Din câte reţin eu i-a fost desfăcut contractul de muncă, iar acesta doreşte să fie reinteg…

Inima doctorului Alexandru Berteşteanu a încetat să mai bată

Lumea medicală din judeţul Olt este în doliu. Medicul primar Alexandru Berteşteanu, fostul şef al Secţiei ORL a Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a suferit zilele trecute un accident vascular cerebral, iar în noaptea de luni spre marţi a murit pe un pat de spital din Bucureşti. Era angajatul unităţii spitaliceşti de zeci de ani, iar anul trecut a ieşit la pensie. Însă, acesta a continuat să-şi ajute colegii de pe secţie şi a rămas în continuare doctor al Spitalului Slatina. A avut o carieră profesională de invidiat şi toţi cei care l-au cunoscut au apreciat munca sa. Inima doctorului Berteşteanu a încetat să mai bată, după ce a suferit în dimineaţa zilei de luni un accident vascular cerebral, pe o stradă din Capitală. Cu fiecare oră care trecea, starea de sănătate a pacientului de 67 ani s-a agravat, inima medicului primar ORL-ist încetând să mai bată în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.00. Cu o carieră în spate de peste 30 ani, Alexandru Berteşteanu era un doctor cun…

Nou inspector şef la Poliţia Olt, de luna viitoare

La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a aprobat, ieri, scoaterea la concurs a funcţiilor de conducere de la inspectoratele de poliţie din judeţele Olt şi Dâmboviţa. Este curios faptul că funcţiile de inspector şef pentru cele două judeţe sunt scoase simultan, ţinând cont că, recent, pe unul dintre funcţiile de adjunct ale Poliţiei Olt a venit comisarul şef Alexandru Vulpe, fost şef al Secţiei de Poliţie Rurală Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa. Înscrierile la concurs vor avea loc până vineri, 1 martie 2013, urmând ca acesta să se desfăşoare două săptămâni mai târziu, pe 15 martie. Potrivit unor surse demne de încredere, unul dintre candidaţii la ocuparea funcţiei de inspector şef al Poliţiei Olt este comisarul şef Petre Ştefan, cel care, în prezent, este şeful Serviciului Logistic din cadrul poliţiei oltene. El se pare că este şi cea mai indicată persoană să ocupe această funcţie, corespunzând din punct de vedere profesional pentru acest post. Comisarul şef Ştefan s-a …

Primarul Oane, primul client al Biroului de Paşapoarte deschis ieri la Corabia

La sediul Primăriei oraşului Corabia, în prezenţa prefectului de Olt Eugen Ionică, a avut loc, ieri, deschiderea punctului de lucru în vederea preluării cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice. Cu ocazia acestui eveniment, în sala de şedinţe a Consiliului Local din micuţul orăşel de la malul Dunării, Iulică oane, edilul din Corabia, dar şi alţi invitaţi au luat cuvântul şi au spus cât de benefică este deschiderea acestui birou de paşapoarte. „Consider că deschiderea unui birou de paşapoarte în oraşul Corabia este un act de descentralizare efectivă şi vreau să mulţumesc pe această cale domnului prefect care este implicat direct, domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, şi domnului şef de serviciu de la Direcţia de Paşapoarte Olt, Ilie Călăraşu. Vreau să fiu primul client al acestui birou!”, a spus primarul Oane. Şi, chiar aşa s-a şi întâmplat, edilul din Corabia fiind prima persoană care a trecut pragul biroului de paşapoarte deschis la m…

Magistraţii şi judecătorii olteni, solidari cu colegii din CSM

Intratul magistraţilor şi judecătorilor de la instanţele de judecată din judeţul Olt în sălile de şedinţe a fost ieri amânat cu mai bine de 15 minute. Cei peste 40 de membri din judeţ ai Asociaţiei Magistraţilor din România – Filiala Olt şi-au exprimat astfel solidaritatea şi susţinerea faţă de demersurile magistraţilor judecători care au propus şi au votat revocarea celor doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Dănileţ. Protestul organizat în semn de solidaritate cu colegii din CSM i-a făcut pe oameni, unii dintre ei veniţi de departe, să aştepte pe lângă sălile de judecată până să poată intra. Spre exemplu, la Slatina, cei veniţi la Judecătorie sau la Tribunalul Olt, s-au revoltat împotriva măsurii pe care aceştia au luat-o, pentru că nimeni nu i-a anunţat. Aşadar, şedinţele de judecată în loc să înceapă la ora 09.00 au început mai târziu cu câteva zeci de minute. Chiar dacă grefierii au intrat cu dosarele la ora stabili…

Pericol îndepărtat de angajaţii Primăriei Slatina pe strada Arcului

Zeci de angajaţi ai direcţiilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina au fost, ieri după-amiază, în alertă. Doi plopi de pe strada Arcului, din cauza rafalelor puternice de vânt, riscau să casă peste maşinile lăsate pe parcare, pe ambele părţi ale drumului. Nu mai puţin de 15 proprietari de autoturisme erau să se aleagă cu pagube materiale, dacă pomii cu pricina erau scoşi din rădăcini de vântul puternic sau crengi ale acestora se rupeau şi cădeau peste acestea. O femeie care locuia în zonă a fost cea care a apelat la dispeceratul Poliţiei Locale Olt, undeva în jurul orei 13.30, şi a anunţat ce s-ar putea întâmpla. „Am fost anunţaţi asupra faptului că doi plopi de pe strada Arcului, din cauza rafalelor puternice de vânt, riscau să cadă peste maşinile lăsate în parcare. Primele măsuri au fost luate de poliţiştii locali, în sensul că maşinile din parcare au fost îndepărtate de pe ambele părţi ale carosabilului”, ne-a spus Adrian Pop, directorul Poliţiei Locale Slatina. În scurt ti…

Slătinean diagnosticat cu virusul pandemic 2009

Încă un caz de gripă porcină confirmat în judeţul Olt, după cel înregistrat în urmă cu câteva săptămâni de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt – un bărbat de 53 ani din municipiul Caracal. Este vorba despre un pacient de 60 ani, din municipiul Slatina, care a fost internat la finele săptămânii trecute la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, prin Secţia de Boli Interne. Diagnosticul pus de către medici a fost insuficienţă cardio-respiratorie acută şi bronhopneumonie. Deoarece sub tratamentul administrat starea de sănătate a bolnavului s-a înrăutăţit, cadrele medicale de la Slatina au luat decizia de a-l transfera pe acesta la Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti, unde a fost internat şi investigat pentru Sindrom Respirator Acut Sever (SARI). În dimineaţa zilei de luni, pacientului i-au fost recoltate probe pentru detecţia virusurilor gripale, probe care au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Capitală. Specialiş…

Poliţia Olt va avea un nou şef de la 15 martie

În urmă cu o oră, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a aprobat scoaterea la concurs a funcţiilor de conducere de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi IPJ Dâmboviţa. Este curios faptul că funcţiile pentru cele două judeţe sunt scoase simultan, ţinând cont că, recent, pe unul dintre funcţiile de adjunct a venit comisarul şef Alexandru Vulpe, fost şef al Secţiei de Poliţie Rurală Tărtăşeşti din cadrul Poliţiei Dâmboviţa. Înscrierile la concurs vor avea loc până vineri, 1 martie 2013, urmând ca concursul să se desfăşoare două săptămâni mai târziu, pe 15 martie. Din informaţiile pe care le deţinem la ora actuală, unul dintre candidaţi pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Poliţiei Olt este comisarul şef Petre Ştefan, cel care, în prezent, este şeful Serviciului Logistic din cadrul poliţiei oltene. El se pare că este şi cea mai indicată persoană să ocupe această funcţie, având în vedere că s-a mai aflat la şefia Poliţiei Olt în perioada iulie 200…

A murit medicul ORL-ist Alexandru Berteşteanu

Doliu în lumea medicală din judeţul Olt. Medicul primar Alexandru Berteşteanu, la vârsta de 67 ani, a decedat azi-noapte, pe un pat de spital din Capitală. Doctor pe Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, acesta a murit în urma unui accident vascular, suferit pe o stradă din Bucureşti. ORL-istul s-a dus duminică să-şi viziteze fiul stabilit în Capitală, iar ieri dimineaţă a suferit accidentul vascular. A fost internat în stare gravă la o unitate spitalicească de aici, unde, în noaptea de luni spre marţi, inima sa a încetat să mai bată. Alexandru Berteşteanu era un doctor cunoscut, apreciat de toţi colegii şi de pacienţii pe care îi vedea în fiecare zi. În cursul zilei de mâine, acesta va fi adus acasă, urmând ca, cel mai probabil, joi să fie condus pe ultimul drum de către familie, rude, prieteni şi apropiaţi. Cotidianul Gazeta Oltului regretă decesul medicului primar. Condoleanţe familiei! Redacţia GO
Material preluat din cotidianul Gazeta Oltului

Oltenii vor să fie militari la Deveselu

Toată lumea cunoaşte faptul că, odată cu amenajarea scutului antirachetă în judeţul Olt, în comuna Deveselu vor veni americanii. De aceea, viitorii militari care vor veni aici speră că vor trăi mult mai bine alături de ei, iar peste o sută de olteni care vor să se angajeze în armata română au optat pentru unitatea militară de aici. Chiar dacă mulţi dintre ei nu ştiu să vorbească foarte bine limba engleză sau chiar deloc, aceştia sunt hotărâţi să înveţe numai pentru a putea prinde un loc la baza de aici. Centrul Militar Judeţean Olt a început recrutarea tinerilor care doresc o carieră militară încă din data de 4 februarie 2013. Vineri ar fi trebuit să fie ultima zi de înscriere, însă numărul mare de candidaţi care îşi depun dosarele a făcut ca activitatea de recrutare pentru profesia de soldat gradat profesionist să se prelungească până pe data de 6 martie. Locuri în armată sunt scoase în întreaga ţară, cel puţin 1.000 de locuri, iar candidaţii au dreptul să facă cinci opţiuni. Potri…

Arestări în rândul hoţilor de ţiţei

Cele 26 de percheziţii domiciliare desfăşurate în 11 locaţii din judeţul Olt, majoritatea în zona oraşului Potcoava şi în comunele limitrofe, iar una în municipiul Slatina, s-au lăsat cu urmări în rândul hoţilor de ţiţei. În urma descinderilor în forţă la care au luat parte peste 150 de oameni ai legii din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Capitală, s-au găsit şi ridicat 30 tone de ţiţei, şase instalaţii artizanale folosite pentru sustragerea de produse petroliere, recipiente de diferite capacităţi folosite la transportul produselor petroliere sustrase, două autoturisme de teren, zece plăcuţe cu diverse numere de înmatriculare, 40 metri pătraţi de gresie, 40 metri liniari de ţeavă tip „tubing”, patru rezervoare îngropate şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte cu urme de produse petroliere. „Cele 31 de persoane, suspectate că, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, au comis infracţiuni de furt calificat în formă continuată, tăinuire în formă continuată şi complicitat…

Şoferul şi asistenta de la Ambulanţa Olt, trei luni cu salariul scăzut

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt avea să fie sesizată de poliţiştii locali din Craiova, în urmă cu mai bine de o săptămână, despre faptul că o autosanitară a instituţiei a stat parcată mai multe ore, printre blocuri, în faţa unui cabinet medical particular. Imediat, reprezentanţii instituţiei sanitare au deschis o anchetă internă, în urma căreia şoferul Tavi Bold şi asistenta Tabita Petcu au fost sancţionaţi disciplinar. Potrivit celor declarate de doctoral Mădălina Deloreanu, directorul medical al Ambulanţei Olt, cei doi angajaţi de pe echipajul medical au fost sancţionaţi cu scăderea salariului pe o perioadă de trei luni. „S-a luat măsura sancţionării disciplinare a celor doi angajaţi ai Ambulanţei Olt, cu reţinerea a 10% din salariu, timp de trei luni. S-a întocmit un raport cu privire la cele întâmplate către Ministerului Sănătăţii şi atât reprezentanţii ministerului, cât şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Olt au fost anunţaţi cu privire la măsurile care au …

Tânăr prins la pescuit… cu plase monofilament

Poliţiştii de frontieră olteni au depistat, zilele trecute, în zona de competenţă, un tânăr care pescuia cu plase monofilament pe un braţ al Fluviului Dunărea. Nici nu se luminase bine de ziuă, căci poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Corabia au prins, pe 22 februarie 2013, pe un braţ al Dunării pe un cetăţean de 36 ani, din comuna olteană Grojdibodu, care pescuia folosind cinci plase de tip monofilament. Oamenii legii au ridicat instrumentele de pescuit în vederea continuării cercetărilor. Pe numele tânărului, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea şi utilizarea uneltelor de plasa de tip monofilament. Cătălin Fircoiu

Ploi şi vânt puternic în Olt, până mâine

Pompierii olteni au fost informaţi, ieri, de meteorologi că, începând de azi-noapte, la ora 02.00 şi până mâine, la ora 15.00, judeţul Olt se află sub incidenţa unei atenţionări meteorologice de Cod Galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor acumula peste 40-50 de litri pe metru pătrat. „Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sudul ţării local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări, care în zona Olteniei şi Munteniei pot atinge 50-60 de kilometri pe oră”, ne-a spus plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Pompierii au trimis informarea meteo tuturor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale celor 112 localităţi olte…

Reţea de hoţi de ţiţei din Olt, anihilată de poliţişti

Peste 150 de oameni ai legii au efectuat, în dimineaţa zilei de ieri, 26 percheziţii domiciliare în 11 locaţii din judeţul Olt. Multe dintre descinderi au avut loc în oraşul Potcoava şi în comunele limitrofe, însă una dintre acestea a fost şi în municipiul Slatina. Percheziţiile au fost efectuate la locuinţele unor suspecţi de furt din conducte magistrale de transport de produse petroliere şi tăinuire. 31 de mandate de aducere au fost puse în aplicare, hoţii de ţiţei fiind aduşi, pe parcursul întregii zile, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru a fi audiaţi. Descinderile s-au desfăşurat într-un dosar aflat în instrumentarea Poliţiei Olt, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. La acţiune au participat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigarea Fraudelor, Serviciul de Ordine Publică şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, precum şi poliţişti …

Alegeri în interiorul organizaţiei judeţene a PSD Olt

Conferinţă de presă sâmbătă, în jurul prânzului, la sediul organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Olt. Amfitrionii întâlnirii cu reprezentanţii mass-media au fost Darius Vîlcov, senator de Olt din partea Uniunii Social Liberale pe Colegiul 1, şi Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, prim-vicepreşedinte al PSD Olt şi preşedinte al PSD Slatina. Principala temă dezbătută în cadrul conferinţei de presă a fost cea privind modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor interne ce au început să aibă loc în cadrul organizaţiei judeţene a PSD Olt. Alegerile au început deja, iar acestea vor culmina la nivel judeţean, cu conferinţa judeţeană care va avea loc pe 5 aprilie, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Slatina. 450 de delegaţi ai PSD Olt vor fi prezenţi la eveniment, însă până acum nimeni nu şi-a anunţat intenţia de a candida la ocuparea funcţiei de preşedinte ale formaţiunii politice. Alegerile se vor finaliza cu Congresul Naţional di…

Razie printre şoferi, elevi şi comercianţi de mărţişoare, la Slatina

Poliţiştii din municipiul Slatina au organizat, joia trecută, în localitate, o acţiune pentru asigurarea vizibilităţii, prevenirea şi combaterea parazitismului social, absenteismului şcolar şi a altor fapte antisociale, ce se pot comite în segmentul stradal. Zeci de şefi ai unor secţii de poliţie rurală, şefi ai posturilor de poliţie comunală, precum şi efective din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, au luat parte la razia de amploare printre şoferi, elevi şi comercianţi de mărţişoare. „Scopul principal al acţiunii a fost acela de prevenţie şi de vizibilitate a poliţiei în locurile şi mediile de interes criminogen, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică şi încrederii populaţiei în instituţia Poliţiei”, ne-a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Nu mai puţin de 66 elevi care absentau de la cursuri au fost depistaţi în timpul misiunii. Totodată, au fost găsiţi pe străzile Slatinei şi 12 cerşetori. Oamenii legii …

Îmbunătăţirea sistemului sanitar, o prioritate pentru senatorul Vîlcov

Darius Vîlcov, senator pe Colegiul 1 Olt şi preşedinte al Comisiei pentru Administraţie, Organizarea Teritoriului şi Protecţia Mediului, a fost prezent sâmbătă la conferinţa de presă organizată la sediul organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Olt. Acesta a pus punctul pe „i” în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului sanitar la nivel naţional, dar şi judeţean, care reprezintă pentru el o prioritate. Demnitarul oltean a precizat că săptămâna trecută, luni şi marţi, în Plenul Senatului au fost încheiate şi votate 27 de legi. „Foarte importantă a fost Ordonanţa de Guvern 71, care a desemnat Ministerul Sănătăţii ca unitate de achiziţie publică centrală. La cererea noastră, a grupului PSD, ea s-a întors la comisii, pentru că era o scăpare în sensul că nu se prevedea cofinanţarea, dacă se încadrează sau nu, cofinanţarea între Ministerul Sănătăţii şi autorităţile publice, dacă se încadrează sau nu în această ordonanţă. Ea s-a întors la comisie şi marţi, pe 19 februarie, a trec…

Hoţi de materiale de construcţii, prinşi în flagrant de oamenii legii

Poliţiştii olteni au prins, ieri, în flagrant, pe o stradă din municipiul Slatina, trei persoane care sustrăgeau materiale de construcţie, dintr-o societate comercială, pe care le încărcau într-un autoturism Dacia Papuc. Autorii furtului au fost identificaţi la scurt timp de oamenii legii, ca fiind trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 ani, toţi din oraşul Potcoava. Din cercetări, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 23 spre 24 februarie 2013, un tânăr de 28 ani, din Potcoava, angajat ca agent de pază la societatea respectivă, a permis celorlalte două persoane accesul în unitate, de unde au sustras 36 de cutii cu gresie şi faianţă, două bax-uri de polistiren şi un bax de vată minerală, în valoare totală de aproximativ 1.500 lei. Asupra agentului de pază s-a găsit un pistol cu bile şi un încărcător cu şase cartuşe, deţinute legal, care au fost ridicate şi predate societăţii de pază, unde acesta era angajat. Oamenii legii au ridicat materialele de construcţie, în vederea con…

Şantierul Campusului Şcolar Izvoarele, prădat de hoţi

Zilele trecute, poliţiştii olteni au identificat două persoane care sustrăseseră materiale de construcţie, de pe un şantier. În prezent, acestea sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii din comuna Izvoarele au fost sesizaţi, pe 20 februarie 2013, de reprezentantul unei societăţi comerciale cu profil construcţii, care desfăşoară lucrări de construcţie la Campusul Şcolar din localitate, despre faptul că, între 11-20 februarie, persoane necunoscute au furat mai multe materiale de construcţii de pe şantier. Oamenii legii au stabilit că acestea au sustras bare de fier beton şi scândură, în valoare totală de 4.576 lei. În urma activităţilor efectuate, poliţiştii i-au identificat şi pe autorii furtului, ca fiind doi tineri, de 24, respectiv 28 ani, ambii din comuna Izvoarele, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 25%. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale comisă de hoţi. Cătălin Fi…

Clanul „Sportivii”, legături în Olt?

Nici nu s-a luminat bine de ziuă, căci vineri procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii, Crimei Organizate şi Terorism – Biroul Teritorial Bucureşti, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucuresţi au descins în forţă pentru a destructura două dintre cele mai importante grupuri infracţionale. Constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, locuinţele membrilor clanurilor „Cămătarii” şi „Sportivii” din Capitală au fost percheziţionate. Simultan au fost făcute descinderi şi la imobile din judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Olt, dar şi în penitenciarele Giurgiu, Rahova şi Târgşor, unde s-ar afla închise rude ale membrilor celor două clanuri. Potrivit celor declarate de comisarul de poliţie Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, în Olt a avut loc o singură percheziţie, însă persoana căutată se afla în Bucureşti. Aceasta se pare că ar fi avut legături cu membri ai clanului „Sportivii”. În total, vineri, …

Dragobetele, sărbătorit la Şcoala de Poliţie Slatina

Dragobetele, zeul dragostei şi protectorul iubirii este sărbătorit de români, în fiecare an, pe 24 februarie. După cum se ştie, pe lângă activităţile didactice cu specific poliţienesc, în cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina sunt organizate şi activităţi extracurriculare, cultural-sportive şi educative. Iar vineri, poliţiştii aflaţi la cursuri în cadrul Şcolii de Poliţie Slatina au avut parte de o surpriză plăcută când au primit invitaţia de a participa la simpozionul cu tema „Dragobetele – sărbătoarea dragostei la români”. Paul Matiu, directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” Olt, şi Nicu Popa, actor al Teatrului Municipal Slatina şi reprezentant al Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Olt, dar şi reprezentanţi ai CFPP „Nicolae Golescu” Slatina, au fost amfitrionii întâlnirii cu cursanţii. În deschiderea simpozionului, comisarul şef Ion Toma, directorul adjunct al Centrului, a ţinut un cuvânt de introduc…

Percheziţii la hoţii de petrol din zona oraşului Potcoava

Nu mai puţin de 26 percheziţii domiciliare au loc, în această dimineaţă, în zona oraşului Potcoava din judeţul Olt. Descinderile sunt efectuate la locuinţele unor suspecţi de furt din conducte magistrale de transport de produse petroliere şi tăinuire. 31 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare, hoţii de petrol urmând a fi aduşi, în cursul zilei, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru audieri. Potrivit anchetatorilor, percheziţiile se desfăşoară într-un dosar aflat în instrumentarea Poliţiei Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. La acţiune participă peste 150 de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigarea Fraudelor, Serviciul de Ordine Publică şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, precum şi poliţişti din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Teleorman şi Dâmboviţa, sprijiniţi de luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale a…

Închisoare cu suspendare pentru Stelian Veselin, directorul IGO Caracal

Curtea de Apel Braşov l-a condamnat, recent, pe Stelian Veselin, directorul IGO Caracal, la o pedeapsă cu închisoare de doi ani, cu suspendare. Acesta a fost găsit vinovat de ucidere din culpă, după ce acum aproape şase ani, pe 8 iulie, Raluca Ştefania Giurea, o fetiţă de 12 ani, şi-a pierdut viaţa în ştrandul ce aparţinea societăţii de gospodărie comunală din Caracal. Fata s-a înecat după ce a rămas blocată în tubul de scurgere al apei din ştrand, care nu avea grilaj. Vinovată de cele întâmplate este şi Maria Andrei, angajată a IGO Caracal, cea care în ziua respectivă supraveghea ceea ce se întâmpla în ştrandul din Parcul „Constantin Poroineanu” din localitate. Femeia a fost condamnată la doi ani de închisoare, tot cu suspendare. Dacă în termen de patru ani cei doi inculpaţi mai săvârşesc o altă faptă penală, ei sunt obligaţi să ispăşească şi pedeapsa de doi ani pe care acum au primit-o cu suspendare. Decizia magistraţilor braşoveni este una definitivă. Cei doi sunt obligaţi să plă…

Săli de sport în mai puţin de jumătate dintre şcolile judeţului

Nu toţi elevii care urmează cursurile în unităţile de învăţământ din judeţul Olt se pot lăuda că au unde să facă orele de educaţie fizică. Nu de puţine ori, în paginile cotidianului nostru, am redat cazuri concrete despre modul în care unii tineri fac orele de sport în clase improvizate, chiar printre bănci. Este un mod greşit în care elevii sunt nevoiţi să facă puţină mişcare, care, din păcate, nu îi prea ajută să se dezvolte fizic aşa cum trebuie. Întrebată recent despre acest subiect, Felicia Man, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, ne-a spus că mai puţin de jumătate dintre grădiniţele, şcolile gimnaziale şi liceele din judeţ au săli de sport în care să poată fi desfăşurate orele de educaţie fizică, în timp ce aproape toate unităţile de învăţământ oltene au cel puţin un teren de sport. Din totalul de 174 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, doar 70 au şi săli de sport. „În acestea nu sunt incluse şi grădiniţele. Chiar dacă şi copiii de aici a…

Elevele implicate în altercaţia de la CT „Matei Basarab” Caracal, sancţionate

Tânăra care şi-a agresat colega s-a ales cu scăderea notei la purtare şi eliminarea de la oreDupă ce a păruit şi zgâriat o colegă, tânăra de 15 ani, din comuna olteană Fărcaşele, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Matei Basarb” din municipiul Caracal, a fost sancţionată. Trasă la răspundere este şi eleva agresată, decizia fiind luată de Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ, unde cele două fac cursurile. Eleva bătăuşă s-a ales cu scăderea notei la purtare şi eliminarea de la cursuri pentru trei zile, la biblioteca şcolii. „În Consiliul Profesoral s-a decis eliminarea pentru trei zile la biblioteca şcolii a elevei care şi-a agresat colega şi, de asemenea, scăderea notei la purtare. Aceasta înţelege că a greşit şi îi pare rău pentru ce a făcut. Ea este un copil bun şi în urma discuţiilor purtate atât cu noi, cât şi cu tatăl ei, a promis că o să termine şcoala cu bine”, a spus profesorul Elena Răileanu, directorul CT „Matei Basarab” Caracal. Aceasta merge la bibliotec…

Dosar penal pentru şoferul fără permis încătuşat

Parcarea Complexului Comercial Winmarkt din municipiul Slatina a fost luată, acum două zile, cu asalt de oamenii legii. Două echipaje ale Biroului Rutier al Poliţiei municpiului Slatina au fost nevoiţi să acţioneze în forţă, ba, mai mult, chiar au solicitat ajutorul mascaţilor de la Serviciul de Protecţie şi Intervenţie Rapidă al Poliţiei Olt. Au fost nevoiţi să încătuşeze un tânăr şofer, de 22 ani, din Slatina, care se urcase la volanul unui autoturism BMW, înmatriculat în Bulgaria, fără a avea permis de conducere. Slătineanul este un client mai vechi al poliţiştilor rutieri din localitate. Acum, tânărul şofer s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unul autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis auto. Iar dosarul cu actele premergătoare a fost deja înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru a fi luate măsurile care se impun. Pentru fapta sa, slătineanul riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. „Tânărul nu este la prima abatere de a…

Vaccinarea antigripală în rândul oltenilor, aproape de final

Demarată în luna noiembrie a anului trecut, campania de vaccinare împotriva virusului gripal se apropie de final. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt ne asigură că nu o să mai achiziţioneze nicio doză de vaccin antigripal Influvac, având în vedere că în Depozitul Antierpidemic al unităţii sanitare mai există 847 doze, şi acestea urmând a fi distribuite furnizorilor de servicii medicale din judeţ. DSP Olt a primit, în trei tranşe, de la Ministerul Sănătăţii, un total de 38.510 doze de vaccin antigripal. Iar acestea par să fi fost suficiente în campania de vaccinare antigripală în sezonul rece 2012 – 2013, având în vedere că 847 doze de vaccine sunt încă nefolosite. Potrivit celor declarate de asistenta Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, până la finele săptămânii trecute au fost imunizaţi nu mai puţin de 37.663 de olteni, iar pe categorii de vârstă cei mai mulţi au fost bolnavii cronici – 11.128, urmaţi îndeaproape de persoanele cu vârsta peste 65 d…

Situaţiile tensionate din timpul protestelor, dezbătute de jandarmi şi sindicalişti

O întrunire de lucru cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale din judeţ a avut loc ieri la sediul Jandarmeriei Olt, la eveniment fiind prezentă şi conducerea instituţiei. Tema discuţiilor purtate a fost colaborarea cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale din judeţ, pe principiul parteneriatului şi respectului reciproc pentru prevenirea şi soluţionarea pe cale amiabilă a unor situaţii tensionate pe timpul acţiunilor de protest. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt au fost încheiate planuri de colaborare cu reprezentanţii mai multor confederaţii sindicale, cum ar fi Blocul Naţional Sindical – filiala Olt, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România „Frăţia” – filiala Olt, Uniunea Teritorială a Sindicatelor din judeţul Olt din cadrul CSDR şi Confederaţia Naţional Sindicală „Cartel Alfa” – filiala Olt. Potrivit celor spuse de maiorul Emanuel Botan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, în aceste planuri au fost stabilite persoanele cu datele de …

Societăţi comerciale din Corabia, verificate de poliţişti

Mai multe societăţi comerciale cu profil de comercializare a produselor de panificaţie, a legumelor şi fructelor au fost verificate, în urmă cu două zile, de poliţiştii de la Formaţiunea de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei oraşului Corabia. Aceştia au desfăşurat o razie de amploare pe linia producerii şi comercializării produselor de panificaţie legumelor şi fructelor, în oraşul Corabia. În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificate zece societăţi comerciale cu profil de comercializare a produselor de panificaţie, a legumelor şi fructelor. În urma neregulilor constatate, poliţiştii corăbieni au aplicat trei sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se ridică la 3.500 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 400 produse de panificaţie şi 40 kilograme de legume şi fructe. Cătălin Fircoiu