Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2012

Teribilism din partea unor tineri, la Slatina: S-au dat cu săniuţele trase de o maşină

S-a întâmplat pe străzile din municipiul Slatina, zilele trecute, când am avut parte de ninsori abundente şi viscol puternic. Nici nu s-a aşternut bine zăpada pe stradă, căci mai mulţi tineri au vrut să aibă parte, măcar pentru câteva zeci de minute, de senzaţii extreme. Se pare că aceştia nu s-au gândit nici măcar o secundă la ceea ce li s-ar fi putut întâmpla. De ce spunem acest lucru? Pentru că, pur şi simplu, trei tineri au legat de o maşină două sănii, apoi au fost traşi de către aceasta pe străzile Tudor Vladimirescu şi Cimitirului, din partea de jos a municipiului Slatina. Noroc că din spatele lor nu venea nici un alt autoturism, iar şoferul maşinii care îi trăgea nu a frânat brusc pentru ca tinerii teribilişti să intre cu săniile sub ea. Ceea ce s-a întâmplat, joia trecută, seara, undeva în jurul orei 21.30, a fost surprins de camerele de supraveghere montate de către Primăria municipiului Slatina. Imaginile arată cum cei trei tineri, aflaţi pe două săniuţe, prinse bine de un …

Gerul de afară a răpus o bătrână din Vitomireşti

Ştim cu toţii că până vineri avem parte de un ger năprasnic, temperaturile minime şi maxime fiind cu mult sub 0 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, mai ales la primele ore ale dimineţii şi noaptea, se vor înregistra temperaturi extrem de căzute. Nu de alta, dar ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo, codul galben de ger transformându-se în cod portocaliu, cod sub care se află şi judeţul Olt. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade Celsius, iar cele maxime, diurne, vor fi negative. Indicele de răcire va coborî şi el sub pragul critic de -32 de unităţi. Lucrul acesta ar trebui să le dea de gândit oamenilor fără adăpost din judeţ, precum şi persoanelor de vârsta a treia, care, în această perioadă, ar trebui să iasă mai puţin din casă. Spunem acest lucru, pentru că gerul de afară a răpus, deja, o persoană din nordul judeţului. Aşa arată situaţia întocmită, ieri dimineaţă, şi transmisă Ministerului Sănătăţii de către…

Ziua pensionarii, noaptea boschetarii

Membrii Clubului Pensionarilor din Slatina sprijină acţiunea autorităţilor locale de a oferi adăpost oamenilor străzii, în aceste zile geroase. Aşa cum ştiţi, Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială Olt, împreună cu Primăria Slatina şi Poliţia Locală Slatina, au adunat în acest week-end vagabonzii găsiţi dormind, pe timpul nopţii, pe străzi şi i-au dus la sediul Clubului Pensionarilor, unde le-au oferit adăpost şi mâncare caldă. Mulţi dintre aceştia au fost găsiţi adăpostindu-se la parterul unor blocuri, sub balcoane, în Piaţa Zahana, în Gara Slatina sau în clădirea dezafectată situată în faţa Şcolii Postliceale Sanitare Christiana din Slatina. Li s-au alăturat acestei campanii şi cadrele medicale de la Ambulanţa Olt, care efectuează patrule, la interval de două ore. „Îi căutăm pe oamenii străzii şi-i adunăm pentru a-i duce la spital, dacă au nevoie de îngrijiri medicale. Totodată persoanele fără un adăpost sunt duse, la nivelul municipiului Slatina, la Clubul Pensionarilor, unde r…

Boschetarii, adunaţi de pe străzi şi adăpostiţi peste noapte

După cum ştim cu toţii, în ultimele zile am avut parte de o vreme nefavorabilă. De la ninsori abundente şi viscol puternic până la un ger de crapă pietrele. Lucrul acesta l-a făcut pe premierul Emil Boc, la ultima video-conferinţă pe care a avut-o cu prefecţii, să îi îndemne pe aceştia să îi caute pe cei care nu au o casă unde să stea şi îşi petrec zilele, indiferent de anotimpul în care ne aflăm, pe străzi, iar după ce îi găsesc să le ofere acestora locuri de cazare. Nici nu a trecut mult timp până când autorităţile judeţene s-au pus pe treabă. Îndemnul făcut de prim-ministrul Boc a fost ascultat şi de către mai marii judeţului Olt, care, începând din cursul zilei de vineri, au dat ordin pentru ca oamenii străzii să fie găsiţi şi adăpostiţi. Faptul că boschetarii au fost adunaţi de pe străzi şi adăpostiţi, pentru moment doar pe timpul nopţii, s-a putut vedea, cel mai bine, la nivelul municipiului Slatina. La această misiune au luat parte reprezentanţi ai Poliţiei Locale Slatina, Dire…

Mii de intervenţii pentru pompieri, în cursul anului trecut

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt a avut loc, vineri, bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt. Aşadar, pompierii olteni au tras linie, acum, la început de an, şi le-au prezentat invitaţilor misiunile la care au fost solicitaţi să intervină în 2011. Alături de colonelul Gheorghe Năstasie, inspectorul şef al ISU Olt, recent ieşit la pensie, la prezentarea bilanţului au luat parte colonelul Marian Pică, prim-adjunct al inspectorului şef, locotenent colonel Vasile Fota, adjunctul inspectorului şef, prefectul de Olt Leonid Moisiu, subprefectul Jenel Copilău, vicepreşedintele CJ Olt, Ioan Ciugulea, şefi ale instituţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, directori de deconcentrate, primari ai unor comune oltene, precum şi cadre ale inspectoratului. Potrivit celor declarate de colonelul Marian Pică, cu toate eforturile depuse în activitatea preventivă de pompieri, în contextul amplificării fenomenelor meteorologice periculoase…

Comandantul pompierilor din Olt s-a pensionat

Colonelul Marian Pică, prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, a fost cel care avea să facă, vineri dimineaţa, un anunţ important. În Sala Europa a Consiliului Judeţean Olt, unde a avut loc prezentarea a două bilanţuri, respectiv cel al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt, cât şi cel al activităţii pompierilor olteni, pe anul trecut, acesta a anunţat trecerea în rezervă, cu drept de pensie la serviciu, a celui care a fost comandantul inspectoratului, timp de 12 ani, respectiv a colonelului Gheorghe Năstasie. Având în spate o carieră de peste 32 ani în cadrul ISU Olt, colonelul a ocupat funcţia de comandant al pompierilor din judeţ încă din anul 2000. Locul său va fi ocupat, deocamdată ca şi inspector şef interimar până la susţinerea unui nou concurs pentru ocuparea acestei funcţii, de colonelul Marian Pică, cel care i-a fost alături colonelului Gheorghe Năstasie, la conducerea ISU Olt, mai mulţi ani. Colonelul Pică i-a urat p…

Şi-a aruncat lucrurile în stradă

Poliţiştii slătineni, paramedicii de pe ambulanţa SMURD a Detaşamentului de Pompieri Slatina şi cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt au avut parte, ieri, în jurul prânzului, de o intervenţie mai puţin obişnuită, în urma unui apel primit prin 112. Un bătrân de 62 ani, din municipiul Slatina, locatar al blocului GA 16 de pe strada Arcului, din localitate, avea să arunce cu mai multe bunuri personale pe geamul apartamentului său de la etajul VII. Potrivit autorităţilor, Marin Colindeaţă a azvârlit cu un televizor şi o masă în stradă, fără a lovi vreun cetăţean care trecea prin zonă. Întrebat de ce a făcut acest gest, bărbatul nu a vrut să coopereze cu cei care l-au întrebat acest lucru. „A ieşit doar la uşă, însă nu ne-a spus de ce a făcut acest lucru. A fost foarte reticent faţă de noi şi am aflat că era şi bolnav psihic. Pacientul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, ne-a spus plutonie…

Poliţiştii, la datorie în week-end

Pentru a diminua fenomenul infracţional la nivelul municipiului reşedinţă a judeţului Olt, în zilele de vineri şi sâmbătă, poliţiştii slătineni au organizat şi efectuat o razie de amploare. Astfel, în timpul misiunii, oamenii legii au constatat nouă infracţiuni, au efectuat controale la 23 de societăţi comerciale, 84 de agenţii de pază şi 11 agenţi economici. Totodată, poliţiştii din Slatina au aplanat 15 stări conflictuale, au confiscat bunuri în valoare de 900 lei şi au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale. Şi agenţii cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere au controlat 52 autovehicule şi au reţinut două permise de conducere şi două certificate de înmatriculare. De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 20.00-04.00, poliţiştii Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Slatina au organizat o acţiune, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc pe drumurile publice autovehicule, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Î…

Colonelul Gheorghe Năstasie, la pensie

Sala Europa a Consiliului Judeţean Olt a găzduit, în dimineaţa zilei de vineri, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt, care au luat parte la prezentarea evaluării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt, în anul 2011, precum şi raportul de evaluare a activităţii desfăşurate de pompierii olteni, în cursul anului trecut. Înainte de prezentarea celor două bilanţuri, colonelul Marian Pică, prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Olt, a fost cel care a avut de făcut un anunţ important. Acesta a anunţat trecerea în rezervă, cu drept de pensie la serviciu, a celui care a fost comandantul inspectoratului, timp de 12 ani, respectiv a colonelului Gheorghe Năstasie. Având în spate o carieră de peste 32 ani în cadrul ISU Olt, colonelul a ocupat funcţia de comandant al pompierilor din judeţ încă din anul 2000. Locul său va fi ocupat, deocamdată ca şi inspector şef interimar, de colonelul Marian Pică, cel care i-a fost alături colonelului Gh…

Zăpada căzută a blocat drumuri şi a închis şcoli

Dacă timp de 24 ore nu am avut probleme în judeţ, ţinând cont că ne-am aflat sub incidenţa a două coduri, galben şi portocaliu, de ninsori abundente şi viscol puternic, iată că după noaptea de miercuri spre joi, am avut parte de aşa ceva. Încă de la primele ore ale dimineţii de ieri aveam înregistrate blocaje în trafic, mai multe drumuri devenind impracticabile, cel puţin o oră. Şi după-amiaza, în jurul orei 14.00, încă existau cinci tronsoane de drum cu restricţii.

Localităţi fără curent electric
La primele ore ale dimineţii, din spusele reprezentanţilor Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, erau 25 de localităţi fără curent electric şi patru stâlpi de electricitate rupţi, dintre care trei pe linia Icoana – Bacea şi unul pe linia Icoana – Bârla. Echipele de intervenţie ale societăţii care se ocupă cu alimentarea cu energie electrică a judeţului, pe tot parcursul zilei, s-au aflat în teren pentru a remedia problemele de alimentare cu energie electrică …

Dan Puric îşi lansează cartea „Fii demn!”, la Slatina

Asociaţia "Împreună pentru viaţă", cu sprijinul Primăriei municipiului Slatina, organizează astăzi, cu începere de la ora 17.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din municipiul reşedinţă a judeţului Olt, o conferinţă de presă susţinută de nimeni altul decât actorul, regizorul şi scenaristul Dan Puric. Acesta îşi lansează, la Slatina, noua carte a sa intitulată "Fii demn!". Structurată în şase capitole, cartea lui Dan Puric este confesiunea unui om matur, lucid şi sensibil, care redescoperă în călătoria sa pe tărâmul demnităţii reperele fundamentale ale oricărui român: mama, pământul, martirii neamului, credinţa şi România. Lucrarea "Fii demn!" este al treilea volum semnat de scriitorul Dan Puric, după alte două publicaţii, care s-au bucurat de un real succes, respectiv "Cine suntem?" şi "Omul frumos". O parte din banii rezultaţi din vânzarea cărţii „Fii demn!” urmează a fi donaţi, de către reprezentanţii Asoci…

Poliţiştii olteni şi-au prezentat bilanţul: Furturile au fost la ordinea zilei în 2011

Ieri, în sala de conferinţe a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarii şefi Valerian Iliescu şi Emilian Mladin, prim-adjuncţii inspectorului şef, alături de care a fost prezent şi comisarul şef Claudia Radu, purtător de cuvânt, au prezentat bilanţul pe anul 2011 al instituţiei la comanda căreia se află. Din spusele acestora, acţiunile desfăşurate de Poliţia Olt au vizat creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea criminalităţii şi consolidarea activităţii de ordine publică, prin acţionarea în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, precum şi reducerea timpului de răspuns la solicitarea cetăţenilor sau la producerea unor evenimente. Eforturile depuse de către oamenii legii au dus la menţinerea sub control a fenomenului infracţional. Comisarul şef Iliescu a fost cel care a vorbit despre rezultatele bune obţinute în anul 2011, faţă de anul 2010. Bineînţeles că, IPJ Olt s-a bucurat de aprecieri pozitive…

Drumuri blocate şi şcoli închise din cauza zăpezii

După ce timp de 24 de ore nu au existat probleme în judeţ, ţinând cont că ne-am aflat sub incidenţa codurilor galben şi portocaliu, de ninsori abundente şi viscol puternic, iată că după după noaptea de miercuri spre joi, am avut parte de aşa ceva. Încă de la primele ore ale dimineţii aveam înregistrate blocaje trafic, mai multe drumuri devenind impracticabile, cel puţin o oră. Spre exemplu, în jurul orei 13.00, existau mai multe drumuri judeţene blocate pe ambele tronsoane de drum sau pe unul singur, majoritatea aflate în zona de sud-est a judeţului. Dintre acestea amintim DJ 641 Caracal – Cezieni, DJ 542 Caracal – Valea Soarelui, către Rotunda, DJ 642 Redea – Rotunda – Bucinişu, DJ 546 A şi 676, pe mai multe tronsoane situate între localităţile Stoicăneşti – Văleni – Seaca – Mihăeşti. Şi DJ 546, între comunele Brebeni – Coteana – Mărunţei, a fost blocat câteva minute, pentru ca utilajele de deszăpezire aflate în teren să poată acţiona. Din cauza viscolului, în jurul prânzului, exista…

Oltul, sub stăpânirea zăpezii

Dacă până acum câteva zile ne bucuram de temperaturi care ne făceau să credem că vine primăvara mai devreme decât data din calendar, iată că iarna îşi intră în drepturi şi în judeţul Olt. Spunem lucrul acesta pentru că încă din noaptea de marţi spre miercuri ne-am aflat sub cod galben de ninsori abundente şi viscol, care, de ieri dimineaţă, s-a transformat în cod portocaliu de viscol puternic. Aşadar, este a doua zi de când zăpada a pus stăpânire peste judeţ, iar de mâine ne aşteptăm să îngheţăm de frig, ţinând cont că se anunţă un ger năprasnic.

Nu avem drumuri blocate în judeţ
Dacă în fiecare iarnă vorbeam de faptul că zeci de drumuri sunt blocate, pentru că autorităţile nu au fost prompte în privinţa acţionării pe acestea, iată că în acest an primii fulgi de zăpadă nu le-a mai luat prin surprindere pe autorităţile locale şi judeţene. Utilajele de deszăpezire au acţionat încă de la primele ore ale dimineţii de ieri, pentru că în mai multe zone ale judeţului stratul de zăpadă măsura ap…

Pneurile de iarnă la control

Nici nu au căzut bine primii fulgi de zăpadă peste judeţul Olt, căci poliţiştii de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au stat ieri la pândă, pentru a-i prinde pe şoferii care conduc autoturisme, fără ca roţile acestora să fie echipate cu anvelope de iarnă. Însă, se pare că, la nivelul judeţului nostru, conducătorii auto s-au speriat de amenzile mari pe care le pot primi dacă nu au pneuri de iarnă şi le-au cumpărat din timp. Aşadar, ţinând cont că Oltul se află sub avertizarea de cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol puternic, nu mai puţin de 89 poliţişti rutieri acţionează permanent, 24 de ore din 24, pe drumurile publice din judeţ. Totuşi, de ieri dimineaţă, în doar câteva ore, au fost prinşi şi şoferi care au ignorat atenţionările oamenilor legii şi s-au încumetat să plece la drum, neavând maşinile echipate corespunzător. Aproximativ 20 de sancţiuni contravenţionale le-au fost acordate acestora. „Unii dintre conducătorii auto care nu aveau echipat…

Bercea Mondial, cercetat doar pentru spălare de bani

La Tribunalul Olt s-a judecat, acum două zile, un nou termen în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte pentru care a fost trimis în judecată afaceristul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, împreună cu alţi doi inculpaţi, respectiv cumnata sa Ioana Anghel şi fratele său Marin Simion. Dacă la primele termene procesul a fost amânat, acum acesta s-a judecat, iar magistraţii olteni au dispus la finalul şedinţei disjungerea lui Bercea Mondial în acest caz. Adică, inculpatul va fi judecat separat faţă de ceilalţi doi inculpaţi din acest dosar, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ţinând cont că acesta şi-a plătit prejudiciul pe care l-a cauzat Ministerului Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în cazul lui Sandu Anghel se va lua decizia de încetare a procesului penal, în privinţa săvârşirii de către acesta a infracţiunii de evaziune fiscală şi urmează ca Bercea, aflat în acest moment în arest preventiv într-o al…

Rubeola face ravagii în judeţ

Numărul îmbolnăvirilor cu rubeolă în rândul tinerilor de liceu creşte de la o săptămână la alta. Au trecut mai bine de două luni de la debutul acestei boli, primele cazuri fiind semnalate şi confirmate la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Caracal. Apoi, virusul s-a răspândit în aproape tot judeţul. Deşi numărul persoanelor care au contractat virusul rubeolic este în creştere, depăşind puţin cifra de 200, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Olt lucrul acesta nu este îngrijător. Dacă cei mai mulţi bolnavi sunt liceeni din Caracal, iată că nici tinerii din municipiul Slatina nu au fost feriţi de acest virus. În total, 16 liceeni slătineni se află sub tratament. Doar săptămâna trecută alţi 29 de olteni au contractat această boală. Aşadar, am putea spune că rubeola face ravagii în judeţ. Se pare că nerespectarea indicaţiilor primite de la medicul de familie, respectiv acela de a sta izolaţi la domiciliu, a dus la creşterea numărului de pacienţi bolnavi, la…

Şofer omorât de o bucată de gheaţă

Conducătorul auto al TIR-ului care a provocat accidentul, prins la Valea Mare
Un echipaj al Serviciului Rutier al Poliţiei Olt l-a oprit în trafic, acum trei zile, pe şoferul care a provocat un accident de circulaţie mortal, produs în satul Cerbu al comunei argeşene Albota. Potrivit celor declarate de agentul Adriana Bălănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, un conducător auto de 62 ani, din comuna Dridu, judeţul Ialomiţa, în timp ce conducea un TIR Scania, dinspre municipiul Piteşti către Slatina, într-o curbă la dreapta, de pe plafonul semiremorcii a căzut o bucată de gheaţă, care a lovit aripa stânga faţă şi parbrizul unui autoturism Fiat Punto, condus de Florentin Militaru, de 57 ani, din Piteşti. Piteşteanul se afla cu maşina chiar în spatele autovehiculului. Din nefericire, bărbatul aflat la volan şi-a pierdut viaţa o oră mai târziu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Se pare că şoferul ialomiţean Mihai Stoica nu şi-a dat seama că a provoc…

A rămas fără acoperiş deasupra capului în miez de iarnă

Când vremea de afară dă semne că se răceşte de la o zi la alta, un bărbat din comuna Curtişoara a rămas fără un acoperiş deasupra capului. Şi asta, din cauza faptului că, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 04.30, casa sa a fost cuprinsă de flăcări. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slatina au fost cei solicitaţi să intervină pentru a stinge incendiul izbucnit la locuinţa lui Jan Dogaru. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă şi echipajul de prim ajutor SMURD. „Salvatorii au găsit în flăcări acoperişul casei şi o anexă aflată în apropierea locuinţei bărbatului. Cu toate eforturile militarilor, care au acţionat mai bine de două ore pentru stingerea focului, acoperişul casei şi anexa au fost distruse. În urma incendiului, s-au făcut scrum 110 metri pătraţi din acoperişul casei, două tone de lemne, o tonă de cărbuni, tâmplăria din lemn a anexei şi un computer”, ne-a declarat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul…

Ninsori abundente şi viscol anunţate în Olt

Pompierii au fost informaţi, în cursul zilei de ieri, de reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie că, de azi-noapte, ora 02.00, şi până mâine, ora 18.00, în judeţul Olt avem cod galben de ninsori abundente şi viscol. Vremea se va înrăutăţi în sudul şi estul ţării şi în zona de munte. În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi pe rafală 60 – 70 de kilometri pe oră, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol. Începând de vineri, vremea va deveni geroasă îndeosebi noaptea şi dimineaţa, mai ales în sudul, estul şi centrul ţării. Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt a trimis atenţionarea meteorologică către toate cele 112 localităţi din judeţ şi a dispus măsura asigurării permanenţei la sediile primăriilor.
Cătălin Fircoiu

Din culisele Festivalului „Slatina, dragostea mea!”

Dacă în numerele anterioare ale cotidianului nostru v-am prezentat partea frumoasă a lucrurilor de la Festivalul „Slatina, dragostea mea!”, suntem de părere că a venit rândul să prezentăm şi partea ascunsă a acestui important eveniment cultural. Şi, aici, ne referim strict la partea negativă a manifestării, ce a ţinut de organizare, sonorizare şi implicarea autorităţilor locale. Dar, să începem cu începutul. Primul lucru care este de evidenţiat, pe negativ, de această dată, este locaţia aleasă de oficialităţi pentru a găzdui acest festival. Şi anume Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina. La prima vedere totul părea bine, sală mare, cu aproximativ 700 de locuri. Deşi slătinenii au umplut la refuz sala în fiecare seară, aceştia nu au putut încălzi atmosfera. Un frig pătrunzător îţi intra în oase. Oamenii, cu geci, mănuşi şi căciuli, încercau să mai uite de frigul din sală aplaudând frenetic pe cei care ofereau clipe minunate publicului. Şi, această situaţie nu s-a întâmplat doar în…

Mai puţine clase de a IX-a la colegiile şi liceele cu profil tehnic

Încă de anul trecut, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi-au manifestat îngrijorarea faţă de rezultatele foarte slabe obţinute de absolvenţii de liceu la cele două sesiuni ale examenului naţional de Bacalaureat. Fapt care l-a determinat pe ministrul Daniel Funeriu să ia măsuri drastice. Astfel, din toamnă, odată cu începutul anului şcolar 2012 – 2013, mai multe licee şi colegii din judeţul Olt vor avea cu cel puţin o clasă mai puţin la a IX-a. Însă, potrivit celor declarate, recent, de Mariana Gheorghe, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, într-o conferinţă de presă, lucrul acesta se datorează şi pentru că populaţia şcolară scade de la an la an. „De aceea, numărul de clase va fi mai mic. Însă, avem şi conduceri ale unor unităţi de învăţământ care au cerut, din start, mai puţine clase, pentru că directorii au făcut un calcul şi nu aveau de unde să mai formeze o altă clasă”, a spus şefa învăţământului oltean. Astfel…

La şase ani, Elevii din clasa pregătitoare vor învăţa jucându-se

Odată cu data de 1 septembrie 2012 clasa pregătitoare va deveni una obligatorie, iar copiii care o vor urma vor învăţa jucându-se. Iar cei care se vor duce la şcoală mai devreme sunt micuţii care împlinesc vârsta de şase ani până la data de 31 august, dar şi cei care împlinesc această vârstă până la finele anului, în urma unui consult medical, în urma căruia doctorul va stabili cât de pregătit este copilul, sau în funcţie de opţiunea părinţilor. Potrivit celor declarate de Mariana Gheorghe (foto), inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, prin înfiinţarea acestor clase pregătitoare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ, se urmăreşte o trecere lentă şi firească de la joacă la învăţare. „Clasa pregătitoare reprezintă primul an al ciclului primar, care, odată cu anul şcolar 2012 – 2013, se va desfăşura pe parcursul a cinci ani. Raportat la nivel de judeţul Olt, la 1 septembrie 2011 aveam 3.972 de copii care au împlinit şase ani şi 3.798 erau înscrişi fie …

Şcoli din comuna Cungrea desfiinţate de la anul

Odată cu anul şcolar 2012 – 2013, reţeaua şcolară se va modifica la nivelul judeţului Olt. Spunem acest lucru, pentru că o parte dintre unităţile de învăţământ se vor desfiinţa, iar altele se vor transforma în grădiniţe sau şcoli primare. La ora actuală, din spusele reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, în judeţ există 174 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi două cu învăţământ special, situaţia rămânând neschimbată şi pentru anul viitor. Şcolile cu clasele I-IV din satele Oteştii de Sus şi Spătaru ale comunei Cungrea, unde, în prezent, învaţă doar 12 copii, vor fi desfiinţate, elevii urmând să-şi continue cursurile la Şcoala cu clasele I-VIII Cungrea. Grădiniţele cu Program Normal din satele Valea Fetii (n.red. – şase preşcolari), Căzăneşti – şapte, Ungheni – cinci, Ibăneşti – patru, Izvoru – şapte şi Cherleştii din Deal – cinci vor fi desfiinţate, urmând ca copiii care învăţau aici să aparţină, cu începutul anului şcolar viitor, de Grădiniţele cu Pro…

Seniorii nu au fost uitaţi de oficialităţile locale

Ultima zi dedicată evenimentului cultural „Slatina, dragostea mea!” i-a avut în prim plan pe vârstnicii care au împlinit, anul trecut, frumoasa vârstă de 50 ani de căsătorie. Majoritatea cuplurilor premiate au spus că cheia unei căsnicii de succes a reprezentat-o pentru ei iubirea, respectul, înţelegerea, dar şi suferinţa şi necazul alături de partenerul de viaţă. Venerabilii au urcat pe scenă, unde au primit diplome şi premii în bani în valoare de 1.000 lei fiecare. Momentele de premiere a cuplurilor au fost presărate cu momente artistice oferite de trupa de dans „Kiţ-kiţ” din cadrul Palatului Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran” Slatina. Şi cum seara era dedicată persoanelor trecute de a doua tinereţe, nu puteau lipsi din program momente de muzică populară oferite de interpretele Ioana State, Alina Dorobanţu, Tudoriţa Gorjanu şi Geanina David. Printr-un dialog popular al generaţiilor, acestea au încântat auditoriul prin concertul susţinut. Cea mai aclamată minute în şir a fost artist…

Ramiro, adus la proces cu mandat?

Pentru a scăpa de închisoare, fostul penelist Ramiro Vasile a băgat-o la înaintare pe mama lui, care i-a căutat zilele trecute pe părinţii lui Cristian Voicu, jandarmul din oraşul Balş care şi-a pierdut viaţa în accidentul de circulaţie provocat, în anul 2010, de politician. Acesta era băut în momentul producerii evenimentului rutier. Mama lui Ramiro le-a spus rudelor victimei că se duce să muncească în Spania, pentru a câştiga bani pe care să îi dea lor, ca să uite de proces. Pentru că şi la termenul de ieri fostul penelist a refuzat să se prezinte la proces, fiind citat în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, magistraţii de la Judecătoria Slatina au dispus aducerea acestuia cu mandat, cu menţiunea amendării agentului de poliţie în cazul în care acesta nu se prezintă nici la termenul următor. Deşi nu a vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii după şedinţă, chiar avocata lui Ramiro Vasile, Nina Pascu, a fost cea care a cerut judecătorului aducerea celui pe care îl reprezintă …

Bercea rămâne în arest

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au judecat, din nou, dosarul în care este cercetat omul de afaceri Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Este pentru a cincia oară când magistraţii craioveni judecă recursul la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului aflat în arestul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Slatina, admisă săptămâna trecută de magistraţii de la Tribunalul Olt. Şi, aşa cum a făcut-o şi până acum, Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor de la Parchetul Olt la decizia dată de magistraţii olteni. Aşadar, Bercea Mondial rămâne în continuare după gratii, deşi judecătoarea care se ocupă acum de acest caz, respectiv Diana Cotoi, a admis cererea de eliberare sub control judiciar a inculpatului, depusă de apărătorii săi, de trei ori. Afaceristul este cercetat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce, la jumătatea lunii f…

S-a spânzurat cu cablul telefonic

Echipajul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Slatina a intervenit, în cursul zilei de ieri, în comuna Priseaca, unde au fost solicitaţi să acorde prim ajutor unui bărbat spânzurat. Paramedicii l-au găsit pe Costică Cârstea, în vârstă de 79 ani, din localitate, spânzurat de o grindă a acoperişului casei, cu un cablu de telefonie. Bătrânul era inconştient, în stop cardio-respirator şi prezenta rigiditate cadaverică. S-au început manevrele de resuscitare, împreună cu personalul ambulanţei cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, fără rezultat favorabil. După aproape o jumătate de oră în care s-a încercat resuscitarea lui Costică Cârstea, medicul a declarat decesul acestuia. La faţa locului, au ajuns şi poliţiştii, care au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a întâmplat tragedia. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii nu au găsit nici un bilet de adio, din care să reiasă motivul pentru care bătrânul a ales să-şi pună capăt …

Zilele Slatinei, un regal cultural dedicat elitelor

O amplă serie de manifestări culturale, festivităţi de acordare a unor diplome, premii şi titluri, spectacole, care s-au desfăşurat la finele săptămânii care tocmai s-au încheiat, au marcat împlinirea a 644 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Slatina. Evenimentele desfăşurate în aceste trei zile au fost reunite sub titlul „Slatina, dragostea mea!”, o sărbătoare care a ajuns la cea de-a şaptea ediţie.

Puya a ridicat publicul în picioare
Ziua de vineri a fost dedicată Galei Campionilor, însă înainte ca aceasta să înceapă foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor Slatina a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură „Strada Lipscani – 2011”, lucrări realizate în cadrul taberei de creaţie Slatina. Apoi, timp de câteva ore, în sala de spectacole a instituţiei culturale au fost acordate bursele de merit „Eugen Ionescu”, „Ion Minulescu” şi „George Poboran”. Valoarea bursei de merit „Eugen Ionescu” a fost de 100 euro şi a fost acordată celor 55 de elevi de liceu şi şcoală general…

Accident grav în curbă periculoasă

Un cetăţean de 50 ani, din oraşul Scorniceşti, este autorul unui accident grav, soldat cu două victime, petrecut, zilele trecute, pe unul dintre drumurile publice care tranzitează judeţul Olt. Bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 703 C, în afara satului Rusciori, ajungând într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată prin indicatoare rutiere, nu a adaptat corespunzător viteza de deplasare, a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu alt autoturism, condus de un tânăr de 29 ani, din comuna Poboru, care circula regulamentar. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a două persoane, respectiv a şoferului şi a copilului său de un an, pasager în autoturismul condus regulamentar, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducătorul auto a refuzat internarea, însă băieţelul său a rămas internat la una dintre secţiile unităţii medicale, sub supraveghere medicală. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au efectua…

Vânzătoare de peşte cu dosar penal

După ce în urmă cu mai bine de o săptămână au confiscat aproape 100 de kilograme de peşte de la două persoane din comuna Brastavăţu, pentru că nu aveau documente de provenienţă pentru marfa pe care o scoseseră la vânzare, la finele săptămânii trecute poliţiştii de frontieră olteni au avut parte de o nouă captură. Oamenii legii din cadrul Compartimentului Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere au acţionat, în baza unor informaţii, în comuna Rusăneşti, unde, cu ocazia târgului săptămânal, au depistat-o pe o femeie care comercializa peşte. Aceştia au constatat că persoana, originară din localitatea Băbiciu, vindea 39 de kilograme de caras, fără a deţine documente legale. „Fiind întrebată asupra provenienţei peştelui, femeia a declarat faptul că l-a cumpărat de la diverşi pescari, cu scopul de a-l revinde”, ne-a declarat inspectorul principal de poliţie Mădălin Croitoru, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Olt. Persoanei în cauză i s-a întocmit …

După Caracal, Îmbolnăviri cu rubeolă la Slatina şi Corabia

După ce municipiul Caracal a fost în frunte, ţinând cont numărul îmbolnăvirilor cu rubeolă în rândul liceenilor, iată că boala s-a răspândit şi au apărut primele cazuri şi în municipiul Slatina, dar şi în oraşul de la Dunăre, Corabia. Potrivit celor declarate de asistenta Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, în doar o săptămână celor 133 de cazuri semnalate la nivelul unor unităţi de învăţământ din Caracal, dar şi în localităţi limitrofe municipiului, li s-au adăugat alte 30 de îmbolnăviri. În municipiul Slatina, cazurile de rubeolă au fost înregistrate la Colegiile „Carol I”, Metalurgic, „Nicolae Titulescu, câte unul, iar la Colegiile „Ion Minulescu” şi „Petre S. Aurelian” câte două. Alte două îmbolnăviri cu rubeolă au apărut la Colegiul „Danubius” din Corabia. Dacă până acum vorbeam despre aceste cazuri doar la nivel de licee, iată că în Caracal acestea au fost semnalate şi la şcolile generale numărul 2, unde s-au înregistrat două cazuri, şi num…